EȘTI AICI:
Extinderea colaborărilor UVT cu mediul academic, cultural și de afaceri din SUA

Extinderea colaborărilor UVT cu mediul academic, cultural și de afaceri din SUA

Odată cu revenirea plenară în activitate, în dimineața zilei de luni, 6 septembrie 2021, Universitatea de Vest din Timișoara a primit vizita noului Consilier pentru Presă și Cultură al Ambasadei SUA în România, dl. Timothy E. Gerhardson (Counselor for Public Affairs), însoțit de dna Isabella Alexandrescu, Coordonator al programelor culturale ale Ambasadei. Cei doi s-au întâlnit cu reprezentanți ai conducerii Universității de Vest din Timișoara și ai programului de Studii Americane al instituției.

Subiectele abordate au fost diverse și generoase, concentrându-se pe explorarea cât mai eficientă a potențialului de colaborare dintre UVT și mediile academice, culturale și de afaceri din SUA. Extinderea rețelei de parteneriate transatlantice ale universității noastre, regândirea strategiilor și paradigmelor de comunicare și promovare internațională a învățământului superior românesc, în general, și timișorean, în special, creșterea atractivității UVT pentru studenții, profesorii, cercetătorii, specialiștii și antreprenorii americani, continuarea proiectelor existente și dezvoltarea unor noi linii comune de acțiune au constituit nucleul unei discuții dintre cele mai fructuoase.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.