EȘTI AICI:
Finalizarea proiectului RoRS337, Romania Serbia NETwork pentru evaluarea şi diseminarea impactului activităţilor miniere de cupru asupra calităţii apei în zona transfrontalieră (RoS-NET2)

Finalizarea proiectului RoRS337, Romania Serbia NETwork pentru evaluarea şi diseminarea impactului activităţilor miniere de cupru asupra calităţii apei în zona transfrontalieră (RoS-NET2)

Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de LIDER, în parteneriat cu Institutul de Mine și Metalurgie din Bor (Serbia) și cu GEC NERA, Filiala Caraș-Severin, a finalizat proiectul  RoRS 337 Romania Serbia NETwork pentru evaluarea şi diseminarea impactului activităţilor miniere de cupru asupra calităţii apei în zona transfrontalieră (RoS-NET2) cu perioada de implementare 10.09.2019 – 09.09.2021 și cu o valoare totală de 999 894 Eur, din care 849 909.90 Eur reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă.

Obiectivul general al proiectului a fost de a evalua calitatea apei în zonele de operațiuni miniere transfrontaliere, propunerea de metode de remediere și promovarea educație în domeniul protecției mediului. 

Prin implementarea acestui proiect am exploatat rezultatele proiectului anterior de colaborare România-Serbia  (Cross-border network for advanced training and research in environmental protection, Code 464) care a condus la identificarea naturii poluării datorate operațiunilor miniere de cupru, deoarece  am realizat caracterizarea fizico-chimică și toxicologică a fluxurilor de apă, au fost propuse soluții de remediere, am realizat sesiuni de formare pentru tineri în domeniul temelor orizontale și al indicatorilor de mediu și am informat publicul larg, ONG-urile, organizațiile și autoritățile publice despre situația existentă, necesitatea și modalități de rezolvare a problemei identificate.

Principalele rezultate obținute prin implementarea acestui proiect sunt: (i) informarea și educarea a 697 de tineri,  a 154 participanți la inițiativele de consolidare a capacităților și a publicului larg privind problemele de mediu specifice ariilor in care se desfășoară operații miniere prin implicarea lor în campanii de conștientizare, sesiuni de formare și evenimente; (ii) achiziționarea a 3 noi instrumente de cercetare care sunt utilizate în domeniul serviciilor transfrontaliere pentru protecția mediului; (iii) elaborarea unei baze de cunoștințe care este accesibilă pe pagina web a proiectului și care conține informații cu privire la activitățile miniere și problemele de mediu create de acestea, caracterizarea fizico-chimică și toxicologică a fluxurilor de apă din zonele investigate și soluții de remediere și care este utilizată ca un sistem de monitorizare în domeniul protecției mediului în zona transfrontalieră; (iv) diseminarea rezultatelor proiectului prin  comunicarea lor în cadrul a 10 conferințe naționale și 12 conferințe internaționale, publicarea a 8 articole științifice în reviste de specialitate și sintetizarea tuturor rezultatelor in 2 studii științifice și într-un raport de mediu care expun situația fluxurilor de apă și a procedurilor de remediere, acestea fiind, de asemenea, disponibile public pe pagina web a proiectului și au fost trimise cercetătorilor, ONG-urilor, autorităților locale/regionale/naționale și organizațiilor care acționează în domeniul protecției mediului. 

Considerăm că unul dintre rezultatele importante ale proiectului este implicarea voluntară a 94 studenți care au participat la diverse activități ale proiectului și au avut astfel ocazia să își formeze competențe de a realiza măsurători necesare monitorizării calității apei, sedimentului și solului, de a interpreta aceste măsurători, de a implementa sesiuni de formare pentru elevi astfel încât să promoveze și să faciliteze înțelegerea de către aceștia a conceptelor care sunt dezbătute în cadrul temelor orizontale și a indicatorilor de mediu, contribuind astfel la educarea generațiilor viitoare în spiritul nediscriminării, al incluziunii sociale și al protecției mediului.   

Proiectul s-a finalizat într-un mod festiv printr-o Gala Finală cu 129 participanți (membri ai echipelor partenerilor proiectului, cadre didactice, cercetători, studenți) și în cadrul căreia au fost comunicate rezultate ale cercetărilor științifice în domeniul protecției mediului înconjurător și al remedierii mediului poluat (18 comunicări orale și 29 postere).

Mai multe informații despre activitățile implementate în cadrul acestui proiect pot fi găsite pe pagina web a acestuia, http://www.elearning-chemistry.ro/rosnet2/.  

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.