EȘTI AICI:
Masteranzi în Studii Americane, debutanți cu volume la Casa de Pariuri Literare

Masteranzi în Studii Americane, debutanți cu volume la Casa de Pariuri Literare

În primăvara lui 2021, doi dintre masteranzii programului de Studii Americane al Facultății de Litere, Istorie și Teologie debutează cu volume de poezie la Casa de Pariuri Literare. Despre Alexandru Higyed (anul II), Ana Pușcașu subliniază: ”Alex Higyed e băiatul din stradă, cel din fața vitrinei cafenelei Joy’s, care mai crede încă în bunătate, deși poate nu vrea să (și)-o recunoască, iar volumul său de debut cucerește tocmai prin asta”. La rândul ei, Moni Stănilă remarcă personajul poematic guvernat de ”un război purtat în spațiile unei intimități fragile”, numind  nimic personal ”un volum de debut care merită toată atenția”.

Denisa Ștefan (anul I) publică și plath dansa prin bucătărie, despre care Oana Cătălina Ninu punctează: ”Nu poți citi poezia Denisei Ștefan fără să te scufunzi cu totul în coșmarescul unei familii dezabuzate, fără să ai permanenta senzație de apăsare […] O poezie ca un videoclip fragmentat, cu imagini blitz care îți rămân pe retină, cu flash-uri imprevizibile și totuși atât de familiare. Walking dead in the middle of nowhere. Traumă, anxietate, angoasă socială, izolare, pandemie, caricaturizare brutală a singurătății”. Subiecte actuale, preocupante, implicare la zi într-un cotidian al dilemelor și adaptărilor perpetue, recunoaștere publică pentru studenți de top la Studii Americane, program masteral interdisciplinar cu deschidere culturală incontestabilă.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.