EȘTI AICI:
Premieră națională: parteneriat cultural inedit derulat de UVT

Premieră națională: parteneriat cultural inedit derulat de UVT

Arta și evenimentele muzicale beneficiază, începând de miercuri, 27 octombrie, de un nou spațiu dedicat acestora în arealul Aeroportului Internațional „Traian Vuia” Timișoara, ca urmare a parteneriatului cultural dintre această instituție și Universitatea de Vest din Timișoara.

Proiectul, o premieră națională care anticipează anul 2023, când Timișoara va fi capitală europeană a culturii, se realizează cu aportul Facultății de Arte și Design, al Facultății de Muzică și Teatru, dar și prin implicarea altor facultăți din cadrul UVT. Spațiile terminalului de sosiri externe ale aeroportului devin incinte expoziționale, spații pentru concerte, performance-uri, happening-uri sau flashmob-uri. Evenimentele debutează printr-o expoziție reprezentativă a specializărilor grafică, pictură, sculptură, foto video, restaurare-conservare, modă-design vestimentar, design textil, ceramică. Un număr de peste 30 de lucrări de artă studențească, ținute vestimentare și obiecte ceramice îmbogățesc vizual și spiritual incinta sălii de așteptare a noului terminal.

La inaugurare a fost organizată o conferință de presă, la care au participat directorul general AIT, dl. Dorel Grădinaru, rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, decanul Facultății de Arte și Design, prof. univ. dr. Camil Mihăiescu, prodecanul Facultății de Muzică și Teatru, lect. univ. dr. Adrian Korek, eveniment urmat  de un intermezzo muzical susținut de cvartetul Facultății de Muzică și Teatru și un tur al expoziției.

Parteneriatul din Universitatea de Vest din Timișoara și Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia” va continua prin mai multe serii de expoziții și evenimente culturale.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.