EȘTI AICI:
Proiectul ”We Unite Them – Their Future is Our Future!” continuă la UVT

Proiectul ”We Unite Them – Their Future is Our Future!” continuă la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara, prin facultățile de Arte și Design, Educație Fizică și Sport, Litere, Istorie și Teologie, Muzică și Teatru și Sociologie și Psihologie, alături de Departamentul pentru Relația cu Mediul Preuniversitar, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, și-a propus, prin intermediul proiectului ”WUnite Them – Their Future is Our Future!”, sprijinirea elevilor din școlile și liceele din mediul rural și urban al județului Timiș, implicându-i în activități culturale și artistice, de conștientizare și recuperare în urma efectelor cu impact socio-psihologic, cauzate de contextul pandemic actual.

În acest context, în această săptămână le sunt pregătite tinerilor două noi evenimente, ocazii de interacțiune și socializare,

Astăzi, 18 mai, este despre literatură și ce mai înseamnă ea pentru noi, despre noile forme pe care aceasta le poate lua în perioada contemporană. Activitatea presupune atât o ieșire din spațiul tradițional al școlii (fizice sau online), cât și o „ieșire din canonul literar”, printr-o incursiune în diferite modalități discursive novatoare: de la clasici la digitali, de la texte „certate cu regulile” la… formule și algoritmi, de la muzică la deliricizare. To text or not to text? Iată întrebarea! Elevii Colegiului Național Bănățean vor participa, astfel, la un atelier susținut de asist. cerc. dr. Roxana Rogobete și organizat de Facultatea de Litere, Istorie și Teologie – UVT.

Cel de-al doilea eveniment al săptămânii se desfășoară tot în organizarea Facultății de Litere, Istorie și Teologie, care propune joi, 20 mai, un atelier de intercomprehensiune.

Proiectul ce a debutat la sfârșitul lunii aprilie încurajează implicarea societății civile în susținerea generației tinere actuale, prin diverse activități culturale.

Informații și date despre modulele programate în cadrul proiectului sunt disponibile la Departamentul pentru Relația cu Mediul Preuniversitar al UVT, Director lect. univ. dr. Romanița Jumanca (romanita.jumanca@e-uvt.ro).

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.