EȘTI AICI:
Vasile Popovici – „Despre falșii învățători”

Vasile Popovici – „Despre falșii învățători”

Vă invităm la un eveniment cultural care să ne inspire și să ne însenineze această săptămână. 

Joi, 28 octombrie, începând cu ora 18:00, va avea loc o nouă conferință organizată de Universitatea de Vest din Timişoara, sub genericul „La UVT, Cultura este Capitală”. Scriitorul și diplomatul Vasile Popovici va dialoga cu reputatul om de cultură timișorean Mircea Mihăieș în jurul unei teme foarte actuale: Despre falșii învățători.

Iată câteva cuvinte ale domnului profesor Popovici despre tema pe care o propune:

E vremea falșilor învățători și a falșilor profeți. Ei sunt deopotrivă marca și agenții declinului printre noi.

Cum să alegi adevărul de minciună când amândouă se înfățișează sub aceleași forme și vorbesc aceeași limbă? În miezul crizei, dacă o criză traversăm într-adevăr, problema adevărului și a minciunii a devenit deodată chestiunea supremă. Disoluția criteriilor și confuzia interpretării să fie consecința sau poate cauza erei pe care o traversăm, când falșii învățători și falșii profeți pun stăpânire pe rețelele sociale și proclamă o nemaivăzută cacofonie? Sau, dimpotrivă, acestea toate sunt o problemă veche și preocupantă încă de la originile civilizației noastre?

 Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a UVT

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.