EȘTI AICI:
Ediţie aniversară Erasmus International Week, la Universitatea de Vest din Timişoara

Ediţie aniversară Erasmus International Week, la Universitatea de Vest din Timişoara

- Comunicat de presă -

De ziua Europei, în 9 mai 2022,  Biroul Erasmus din cadrul Departamentului de Relaţii Internaţionale a dat startul celei de-a zecea ediţii a evenimentului deja tradiţional Erasmus International Week @ West University of Timişoara.

Declarat model de bune practici la nivel naţional în 2019, desfăşurat exclusiv online în 2020 cu peste o sută de participanţi, evenimentul a continuat să fie organizat cu mult entuziasm şi curaj în 2021. Iar în 2022, odată cu revenirea la (noul) normal, s-a bucurat de un succes extraordinar în rândul aplicanţilor din străinătate care au optat pentru UVT ca destinaţie pentru o mobilitate de formare de scurtă durată în domeniul internaţionalizării învăţământului superior.

Un număr de peste 90 de participanţi, cadre didactice şi personal administrativ, provenind de la universităţile partenere Erasmus ale UVT din peste 20 de ţări, de pe 4 continente, se întalnesc la Timişoara pentru a discuta despre viitorul internaţionalizării învăţământului superior la nivel global, în contextul crizelor sanitare şi geopolitice din ultimii ani. Ţările reprezentate la eveniment sunt: Albania, Armenia, Azerbaigian, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Bulgaria, Egipt, Franţa, Georgia, Germania, India, Indonezia, Italia, Lituania, Marea Britanie, Muntenegru, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii, Tunisia, Turcia, Serbia, Ucraina, Uzbekistan.

Programul acestei săptămâni include activităţi de training susţinute de experţi din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, precum şi din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Printre temele pe care le propunem spre abordare participanţilor internaţionali sunt:

  • mobilităţile internaţionale în noul program Erasmus+,
  • digitalizarea proceselor de predare şi învăţare şi impactul lor asupra relaţiilor internaţionale în învăţămâtul superior,
  • iniţiativa European Universities şi Universitatea Europeană UNITA, din care UVT face parte ca membru fondator, sau
  • obiectivele internaţionalizării educaţiei în contexte de criză (pandemie, conflicte geopolitice).

De asemenea, participanţii sunt angrenaţi zilnic în activităţi ce presupun schimbul de bune practici în ceea ce priveşte cooperarea internaţională în învăţământul superior (activităţi de tip mutual learning workshop, mobility cafe, job shadowing), dar şi activităţi de predare în opt din cele unsprezece facultăţi ale UVT.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Universitatea de Vest din Timișoara inovează permanent și, iată, acum a devenit o universitate a alianțelor europene. UVT continuă să îşi demonstreze rezilienţa şi să fie una dintre cele mai active universităţi din România în ceea ce priveşte cooperarea internaţională în general şi implementarea programului Erasmus+ în particular. Europa este aici, la UVT!

UVT redefinește acţiuni deja cunoscute şi consacrate, precum Erasmus International Week @West University of Timişoara, adaptându-le noilor condiţii şi nevoi din învăţământul superior. Astfel de acţiuni aduc valoare adăugată experienţei profesionale a participanţilor din străinătate, dar şi a colegilor din UVT ce intră în contact cu ei pe perioada evenimentului. Pentru cei dintâi, săptămâna Erasmus reprezintă o formă de internaţionalizare în străinătate, după o perioadă în care accesul la experienţe internaţionale fizice a fost extrem de limitat. Iar pentru cei din Universitatea de Vest din Timişoara, reprezintă o altă formă de internaţionalizare acasă, pe care o încurajăm, ca parte din politica instituţională de a crea un mediu universitar multicultural, internaţional şi incluziv la UVT. De asemenea, evenimentul oferă un context propice promovării Universităţii de Vest din Timişoara şi oraşului Timişoara la nivel global.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.