EȘTI AICI:
Revista presei – 27 ianuarie 2021

Revista presei – 27 ianuarie 2021

Florin Citu Masca
FLORIN CÎŢU: decizia privind redeschiderea școlilor va fi luată pe 2 februarie
edumanager.ro

Premierul Florin Cîţu a reiterat că decizia privind redeschiderea şcolilor va fi luată pe 2 februarie, menţionând că doreşte ca şcolile să fie redeschise, însă contează care este situaţia din punct de vedere al sănătăţii, „pentru că nu pot fi relaxate prea mult condiţiile şi apoi să fie o presiune pe sistemul de sănătate”.

„Noi am spus, şi preşedintele României a spus, că vom lua o decizie fermă pe 2 februarie. Urmărim până în acel moment ce se întâmplă cu situaţia epidemiologică din România, dacă avem o înrăutăţirea situaţiei. Vom lua o decizie pe 2 februarie. Personal, bineînţeles că vreau, ca toată lumea, să fie deschise şcolile, şi economia să fie deschisă, dar nu contează ce vreau eu, contează care este situaţia din punct de vedere al sănătăţii, pentru că nu putem să relaxăm prea mult condiţiile şi apoi să avem o presiune pe sistemul de sănătate”, a afirmat Cîţu.

În opinia lui Cîţu, campania de vaccinare ar putea permite relaxarea condiţiilor în perioada următoare. „Repet, cu o campanie de vaccinare care merge bine în România, în ciuda tuturor criticilor, putem să gândim că în perioada următoare vom relaxa aceste condiţii”, a spus Cîţu.

Ciprian Teleman Captura FB 1024x748
Creșterea bugetului pentru Cercetare cu 30% față de anul 2020, cerută de ministrul Ciprian Teleman / Anul trecut Cercetarea a avut o alocare de 0,13% din PIB
edupedu.ro

“Ministerul Cercetării dorește o creștere a bugetului pentru Cercetare de 30% față de anul 2020”, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Cercetării, Ciprian Teleman. Declarația vine în contextul în care săptămâna aceasta au loc discuții și negocieri pe construcția bugetului pentru anul 2021. Cercetarea face parte acum din Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

În bugetul pe anul 2020, alocarea pentru Cercetare a fost de 1,4 miliarde de lei, potrivit Ministerului Finanțelor. Raportată la PIB-ul de anul trecut, de 1.040,8 miliarde lei (sursa CNP), alocarea a însemnat 0,13%.

Dacă ar avea loc o creștere cu 30% a sumei, față de cea din 2020, ar însemna 1,88 miliarde de lei. Raportată la PIB-ul estimat de Comisia Națională de Prognoză, folosit la construcția bugetului pe 2021, de 1.116,8 miliarde lei, suma ar însemna 0,17%.

Declarația vine în contextul în care Teleman susținea că există o recomandare a Comisiei Europene de a crește alocarea bugetară pentru cercetare ca o condiție pentru deblocarea unor programe operaționale.

“Va fi un buget în concordanță cu ținta de deficit bugetar de 7%, dar în același timp va trebui să ținem cont atât de angajamentele politice, dar și de recomandarea Comisiei Europene, care a subliniat că o creștere a alocării bugetare pentru cercetare face parte din criteriile de condiție favorizantă care condiționează deblocarea unor programe operaționale care prevăd și activități de cercetare.

Coronavirus Outbreak In Europe
LUMEA DIGITALĂ - ”Ne întrebăm dacă nu cumva democrația a fost vătămată pentru totdeauna” – pledoarie pentru reglementarea rețelelor sociale și a Big Tech susținută de Ursula von der Leyen
cursdeguvernare.ro

Ursula von der Leyen, președinte al Comisiei Europene, a vorbit la Forumul Economic de la Davos, despre necesitatea reglementării companiilor Big Tech și a rețelelor sociale, în contextul atacurilor la democrație, a răspândirii puternice a fake news-urilor, teoriilor conspirației și apelurilor la violență din ultima vreme.

Potrivit intervenției speciale postate pe siteul forumului economic, șefa Comisiei Europene s-a referit inclusiv la asaltul de la Capitoliu și la problemele generate de răspândirea necontrolată a fake news și teoriilor conspirației din cauza algoritmilor rețelelor sociale.

„Astăzi am ajuns să ne întrebăm dacă nu cumva democrația a fost vătămată pentru totdeauna în ultimii patru ani. Imagini precum cele pe care le-am văzut acum câteva săptămâni, când o gloată furioasă a atacat Capitoliul, erau inimaginabile pentru mine.

Pericolele la care este expusă democrația din cauza rețelelor sociale au mai fost discutate la Davos. (…) Activiștii au avertizat direct cu privire la felul în care acționează companiile Big Tech și consecințele acestor acțiuni pentru democrație. Ei au vorbit de felul în care acestea atacă fundamentul societății noastre și cum fake news-ul, pe baza algoritmilor automați, se răspândește de șase ori mai repede decât știrile autentice.

Ei și-au pus speranța în Europa pentru că Uniunea Europeană și-a dovedit capacitatea de a impune standarde respectate în toată lumea, așa cum a fost cazul GDPR.

Vizual Vera Facebook
Teorema lui Pitagora cu "Profa de mate cool"
pressone.ro

O foaie albă, un pix verde, o voce și 60 de secunde. De atât au avut nevoie peste 100.000 de utilizatori de TikTok ca să înțeleagă cum se calculează Suma lui Gauss, o formulă matematică pe care ar fi trebuit să o învățăm cu toții din clasa a V-a.

Veronica Săcărea, aka vera.mate pe TikTok, este absolventă a Facultății de Matematică și Informatică din București și din decembrie a devenit profă informală de mate pe TikTok. Se filmează în timp ce rezolvă lecții recapitulative pentru Evaluarea Națională, pe care le publică apoi pe internet.

Unul dintre cele mai urmărite clipuri ale Verei este cel în care explică Suma lui Gauss, iar comentariile arată nevoia elevilor de astfel de surse de informare alternative: „sunt în clasa a VIII-a și abia acum am înțeles”; „mulțumesc, acum înțeleg și eu după 5 ani” sau „învăț mai bine de la tine decât de la profa de mate”.

În perioada izolării mi-am dat seama că foarte mulți elevi din țară nu au acces la un profesor cu care să lucreze în mod individual și nu exista, la momentul acela, conținut pe nișa pe care m-am axat eu, lecții recapitulative pentru Evaluarea Națională.

În decembrie 2020, mi-am dat seama de potențialul pe care îl are TikTok și, dorindu-mi să-mi găsesc publicul țintă, am început să public. Scopul meu este ca informația să ajungă la cei care nu-și permit un profesor particular și nu au beneficiat de informații complete de la profesorii de la școală”, explică Veronica.

Cultura Se Relanseaza 1140x570
CULTURA - Ministerul Culturii anunţă adoptarea unui pachet de măsuri menit să sprijine reluarea activităţii operatorilor din domeniu, printre care redeschiderea spaţiilor culturale.
puterea.ro

Pachetul de sprijin include o schemă de ajutor de minimis, dedicată exclusiv sectorului cultural independent din România și care va oferi posibilitatea profesioniştilor (artişti, muzicieni şi alţi operatori culturali înregistraţi ca ONG sau SRL) de a accesa un microgrant nerambursabil în valoare fixă de 8.000 de euro care să le asigure continuitate în domeniul cultural în care activează.

De asemenea, mai cuprinde o altă schemă de ajutor de stat cu patru tipuri de granturi, care vine să sprijine financiar evenimentele culturale, festivalurile, librăriile şi editurile grav afectate de efectele pandemiei COVID-19.

Sectorul cultural independent va beneficia de aproximativ 60% din suma totală alocată.

 

22634.png 1140x641
Code for Romania: Lecții învățate de la platforma de vaccinare
euractiv.ro

Într-un articol de opinie, Bogdan Ivănel, președintele asociației Code for Romania, accentuează câteva concluzii despre digitalizare, evidențiate de lansarea platformei de înscriere la vaccinare.

Un articol apărut pe blogul asociației Code for Romania, care sprijină instituții guvernamentale și organizații neguvernamentale să își rezolve nevoile digitale, punctează patru concluzii desprinse după ce platforma de înscriere la vaccinare, dezvoltată de STS, a fost deschisă publicului pe 15 ianuarie.

Iată cele patru nevoi identificate:

Transparență

„În ultima lună, statul român a avut câteva eșecuri extrem de vizibile de digitalizare, unele totale, precum în cazul platformei Rabla pentru Electrocasnice, așteptată de mulți români cu sufletul la gură înainte de Crăciun și care nu s-a mai lansat, altele parțiale, precum cea a platformei de înscriere la vaccinare. Toate aceste soluții sunt construite din bani publici sau cu resurse publice și produc efecte cât se poate de publice. Cu toate acestea, codul și documentația acestor soluții nu sunt publice, ceea ce face eșecurile lor complet ne-auditabile. Ca cetățeni sau experți depindem, deci, de explicațiile date de instituțiile publice în cazul fiecărui eșec, fără a putea verifica independent aceste explicații.”„Opacitatea aceasta este de neacceptat,” scrie Bogdan Ivănel.

Specialiști în user experience design (UX)

„Discursul pe tema digitalizării în România s-a concentrat întotdeauna pe atragerea de programatori performanți în instituțiile statului. Acest lucru este bineînțeles important, însă nu suficient în procesul de digitalizare. Handicapul major al instituțiilor statului stă în lipsa capacității de (1) evaluare a nevoilor de digitalizare, (2) înțelegere a cauzelor acestora și (3) concepere de soluții funcționale. Niciunul dintre aceste lucruri nu stă în puterea programatorilor IT. ” Președintele Code for Romania spune că ele „fac obiectul experților în user experience design și a analiștilor de business”, iar instituțiile publice ar trebui să atragă astfle de specialiști. Din păcate, în România avem puțini experți în domeniu (meseria nici nu e reglementată legal), și în universități nu există un parcurs care să ducă formal la o astfel de calificare.

Standarde de calitate

„Aproape orice produs urmărește niște standarde de calitate, mai puțin produsele IT guvernamentale” se plânge reprezentantul asociației. „Orice soft utilizat de statul român ar trebui sa răspundă prin lege unor condiții minime clare, de la standarde de accesibilitate pentru persoane cu dizabilități la standarde de securitate, flexibilitate sau disponibilitate.”

Tehnologia fără viziune poate duce la discriminare

După ce mai multe categorii de beneficiari (ai vaccinului și, potențial, ai platformei) au semnalat că nu au reușit să se înscrie, fiind astfel implicit discriminați, a devenit evident că „o serie de probleme de comunicare, planificare, strategie și coordonare între instituții, a transformat un soft care putea fi extraordinar de util într-un soft care a născut un fenomen îngrijorător de discriminare în accesul la servicii de sănătate în funcție de accesul la tehnologie.”Răspunsul, cred cei de la Code for Romania, „nu e mai puțină tehnologie sau mai puțină digitalizare, ci o mai buna înțelegere a tehnologiei de către cei care ne conduc și includerea celor care înțeleg aceste efecte și mecanisme ale tehnologiei în procesul de planificare.”

22661.jpg 800x600
EVENIMENT - Grupul pentru Dialog Social (GDS) acordă Premiul pe anul 2020 președintei Republicii Moldova, Maia Sandu - astăzi, ora 13
euractiv.ro

Premiul GDS se decernează anual unei personalități care s-a remarcat în promovarea valorilor societății civile și statului de drept. Ceremonia de prezentare a diplomei și intervenția Maiei Sandu vor avea loc online, miercuri, ora 13:00.

Transmisia live de la București și Chișinău va fi pe canalul Privesc.eu și va fi reluată pe paginile de Facebook ale GDS și Revistei 22.

Maia Sandu este o economistă și politiciană pro-europeană din Republica Moldova, care deține funcția de președinte al Republicii Moldova începând cu 24 decembrie 2020, după ce a câștigat alegerile prezidențiale din 2020.

Este năcută în 24 mai 1972, la Risipeni, Moldova și a studiat Academia de Studii Economice a Moldovei, Facultatea Kennedy de Guvernare și Administrație Publică de la Harvard. A înființat  Partidul Acțiune și Solidaritate, și Blocul electoral „ACUM Platforma DA și PAS”.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.