
Universitatea de Vest din Timișoara continuă să se implice activ în promovarea sustenabilității și a unui stil de viață sănătos în rândul comunității universitare. În acest sens, UVT lansează apelul pentru depunerea solicitărilor de atribuire în folosință gratuită a celor 41 de biciclete achiziționate prin proiectul „Grădina Urbană UVT 2024”, cu sprijin financiar din Fondul pentru Situații Speciale.
♻️ Această inițiativă este dedicată tuturor studenților UVT înmatriculați la ciclurile de licență, masterat și doctorat, oferindu-le oportunitatea de a beneficia de o bicicletă pe o perioadă de până la un an calendaristic. Demersul are ca scop încurajarea mobilității sustenabile, promovarea unui stil de viață activ și reducerea amprentei de carbon în cadrul campusului universitar și al comunității locale.
Atribuirea bicicletelor se va realiza prin intermediul unui proces de selecție transparent și echitabil, care are la bază conceptul de „Ambasador al dezvoltării durabile”, o inițiativă care încurajează promovarea valorilor sustenabilității și a responsabilității ecologice.
📅 Solicitările se transmit online, până pe data de 9 mai 2025, prin completarea formularului disponibil la acest link. 📄 Procedura operațională de acordare a bicicletelor este accesibilă aici.
🔍 Selecția beneficiarilor va avea la bază următoarele criterii:
- Motivația personală: candidații vor transmite un eseu (maximum 1 pagină) sau un material video (maximum 2 minute) în care vor evidenția ce înseamnă pentru ei dezvoltarea durabilă și modul în care intenționează să promoveze mersul pe bicicletă și valorile sustenabilității în cadrul comunității UVT;
- Angajamentul de implicare:
- disponibilitatea de a participa activ, pe durata utilizării bicicletei, la evenimente, campanii de conștientizare sau acțiuni online, în calitate de ambasador al dezvoltării durabile;
- angajamentul ferm de a organiza un eveniment specific dedicat Lunii Verzi @ UVT, destinat propriei grupe sau subgrupe;
- disponibilitatea de a participa activ, pe durata utilizării bicicletei, la evenimente, campanii de conștientizare sau acțiuni online, în calitate de ambasador al dezvoltării durabile;
- Experiență relevantă anterioară: participarea la proiecte ecologice, activități de voluntariat, inițiative de educație civică, responsabilitate socială sau orice alte forme de implicare în domeniul protecției mediului.
🌱 Prin acest demers, UVT își reafirmă angajamentul față de sustenabilitate, implicare civică și bunăstarea comunității universitare, oferind studenților oportunități concrete de a contribui activ la transformarea orașului într-un spațiu mai verde, mai sănătos și mai responsabil din punct de vedere ecologic.