Aula ICAM a găzduit miercuri, 4 februarie 2026, evenimentul „Participare, date și hărți: rolul comunității în cartografierea participativă”, organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Cariera de Cercetător – regiunea de Vest (CeCOCe-Vest). Întâlnirea a marcat debutul seriei de evenimente din 2026 dedicate comunității de citizen science a Universitatea de Vest din Timișoara, consolidând rolul instituției ca spațiu de dialog între cercetare și comunitate.
Evenimentul a fost deschis de domnul Conf. Dr. Mădălin Bunoiu și de Dr. Alexandra Petcu, sub moderarea lui Sebastian Condoiu și s-a continuat într-o prezentare aplicată susținută de Conf. Dr. Alexandru Drăgan, privind rolul comunității în procesele de cartografiere participativă, evidențiind modul în care instrumentele specifice geografiei sociale pot susține cercetarea interdisciplinară și pot contribui la fundamentarea deciziilor publice.
Printre tematicile discutate au fost: utilizarea hărților mentale ca metodă de investigare a percepției și atașamentului cetățenilor față de oraș, prin transformarea experiențelor și reprezentărilor subiective în date analizabile, cu relevanță pentru planificarea urbană și politicile publice, precum și dezvoltarea unor intervenții de tip placemaking și urbanism tactic, co-create împreună cu elevi, cadre didactice și membri ai comunității locale, în procese de reconfigurare spațială a unor școli urbane din Timișoara, alături de alte proiecte relevante pentru cartografierea particpativă, din ultimii ani. Aceste demersuri au demonstrat că implicarea directă a beneficiarilor poate conduce la soluții adaptate nevoilor reale și la rezultate sustenabile.
Evenimentul s-a încheiat cu o dezbatere deschisă privind metodele de citizen science prezentate și potențialul adaptării acestora în diverse domenii de cercetare. Discuțiile au continuat într-un cadru informal, în cadrul unei sesiuni de networking, facilitând schimbul de idei și conturarea unor posibile colaborări viitoare.
Prin această primă întâlnire din 2026, Universitatea de Vest din Timișoara își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea unei comunități academice implicate, deschise și conectate la nevoile societății, în care cercetarea participativă devine un instrument strategic pentru creșterea relevanței și impactului științific.

