UVT în clasamentele internaționale și naționale
Clasamente internaționale
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a devenit un actor pe scena internaţională, fiind supusă concurenței mondiale şi trebuind să facă față acestei concurențe. UVT are o inițiativă notabilă, aceea de a încerca, în mod organizat, accederea între universitățile internaționale de elită, prin prezența activă în ranking-urile internaţionale. Este un obiectiv fezabil, care implică eforturi din partea întregii comunități academice, dar care este pe măsura dimensiunii, năzuințelor și calității UVT.
Ranking-urile în care Universitatea de Vest din Timişoara este vizibilă la nivel internaţional pot fi împărţite în două categorii, în funcţie de tipul de informaţii utilizate în evaluarea universităţilor:-
informații din surse deschise de date: QS World University Rankings by Subject, Best Global Universities Subject Rankings, ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects, University Ranking by Academic Performance (URAP), Scimago Institutions Rankings (SIR), Essential Science Indicators (ESI), Ranking Web of Universities (Webometrics), uniRank University Ranking (uniRank), Center for World University Rankings (CWUR).
-
informații din surse deschise de date + informații raportate de universități în formate predefinite specifice fiecărui ranking: QS World University Rankings, Emerging Europe and Central Asia University Rankings (EECA), Times Higher Education World University Rankings (THE WUR), Times Higher Education Subject Rankings, Times Higher Education World University Rankings Europe (THE Europe), Times Higher Education New Europe, Times Higher Education Emerging Economies University Rankings, U-Multirank, UI GreenMetric World University Ranking, Round University Ranking (RUR), Round University Subject Rankings, RUR Reputation & RUR Academic World University Rankings; Worldwide Professional University Rankings (RankPro) – Academic Ranking, Best Global Universities Rankings, Moscow International University Ranking “The Three University Missions” – MosIUR.
De asemenea, ranking-urile internaţionale pot avea caracter general sau specific, în funcţie de particularitatea fiecărei clasificări, astfel:
-
clasificări generale: Emerging Europe and Central Asia University Rankings (EECA), Times Higher Education World University Rankings (THE WUR), Times Higher Education World University Rankings Europe (THE Europe), Times Higher Education Emerging Economies University Rankings, U-Multirank, Round University Ranking (RUR), RUR Reputation & RUR Academic World University Rankings, Worldwide Professional University Rankings (RankPro) – Academic Ranking, Center for World University Rankings (CWUR), Best Global Universities Rankings, Moscow International University Ranking “The Three University Missions” – MosIUR.
-
clasificări pe domenii: Times Higher Education Subject Rankings, ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects, Best Global Universities Subject Rankings, Round University Subject Rankings.
-
clasificări ale producției ştiinţifice: University Ranking by Academic Performance (URAP), Scimago Institutions Rankings (SIR); Essential Science Indicators (ESI).
-
clasificări tematice: GreenMetric University Ranking, Ranking Web of Universities (Webometrics), uniRank University Ranking (uniRank).
Noutăți rankings
Rezultate Best Global Universities Rankings (General Ranking + Subject Ranking) 2022
Plasare a Universității de Vest din Timișoara pe podiumul noului clasament internațional Round University Subject Rankings 2021, în domeniile Științe Sociale și Științe Umaniste
Universitatea de Vest din Timișoara se plasează în topul rezultatelor naționale din domeniul biologiei și bioinformaticii, în noile rezultate Round University Subject Rankings 2021
UVT în clasamentele internaționale: Rezultate THE Subject Rankings 2022
Universitatea de Vest din Timișoara – prima din țară cu sub-domeniul Fizică, în prestigiosul top ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects 2021
Universitatea de Vest din Timișoara se clasează între primele trei universități din România, în ediția 2022 a QS World University Rankings
Clasamente naționale
Universitatea de Vest din Timișoara își menține poziția în Metaranking-ul Universitar 2020, reușind să se claseze pe poziția a patra la nivel național cu un punctaj de 12 puncte obținut în urma procesului de evaluare (cu 2 puncte suplimentare comparativ cu ediția 2019).
Prezența învățământului superior timișorean este evidențiată în acest Metaranking prin includerea a trei universități care au cumulat peste 11% din punctajul total (18 puncte, dintre care UVT – 12 puncte, UPT – 4 puncte, UMFVBT – 2 puncte).
Metaranking-ul Universitar include în analiză 97 de universități active din România (54 publice şi 43 private) dintre care doar 28 (toate publice) au fost apreciate ca având vizibilitate și prezență internațională. Universitățile românești nominalizate au înregistrat un punctaj total de 163 de puncte, fiind incluse în analiză doar acele universități care au cel puțin o prezență în unul dintre cele nouă ranking-uri internaționale conform metodologiei Metaranking-ului Universitar 2020. Ca urmare a procesului de evaluare universitățile din Consorțiul Universitaria au obținut 69 de puncte dintr-un total de maxim 163 de puncte (42,33% din punctajul total).
Conform metodologiei utilizate, au fost luate în considerare rezultatele și performanțele universităților obținute în următoarele clasamente academice internaţionale ale universităţilor: Academic Ranking of World Universitie (ARWU); Center for World University Rankings (CWUR); Leiden Ranking (CWTS); Performance Ranking of Scientific Papers of World Universities (NTU); QS World University Rankings (QS); SCImago Institutions Rankings (SCImago); World Universities Ranking al Times Higher Education (THE); University Ranking by Academic Performance (URAP); Best Global Universities al US News (USN), Round University Ranking (RUR) și The Three University Missions (MosIUR).
Universitatea de Vest din Timișoara își consolidează poziția în Metaranking-ul Universitar 2019 reușind să se claseze pe poziția a patra la nivel național (urcând o poziție față de anul anterior) cu un punctaj de 10 puncte obținut în urma procesului de evaluare (cu 5 puncte suplimentare comparativ cu ediția 2018).
Ca urmare a procesului de evaluare, universitățile din Consorțiul Universitaria au obținut 55 de puncte dintr-un total de maxim 139 de puncte (40% din punctajul total). Prezența învățământului superior timișorean este evidențiată în acest Metaranking prin includerea a trei universități care au cumulat peste 11% din punctajul total (16 puncte, dintre care UVT – 10 puncte, UPT – 3 puncte, UMFVBT – 3 puncte).
Metaranking-ul Universitar include în analiză 91 de universități active din România (54 publice şi 37 private) dintre care doar 30 (toate publice) au fost apreciate ca având vizibilitate și prezență internațională. Similar edițiilor anterioare, evaluarea universităților prin acest Metaranking a constat în identificarea universităților din România cu o minimă vizibilitate internațională (prezente în cel puțin un ranking inclus în analiză) și a căror activitate a generat impact în aria academică internațională.
Potrivit metodologiei utilizate, au fost luate în considerare rezultatele și performanțele universităților obținute în următoarele clasamente academice internaţionale ale universităţilor: Academic Ranking of World Universitie (ARWU); Center for World University Rankings (CWUR); Leiden Ranking (CWTS); Performance Ranking of Scientific Papers of World Universities (NTU); QS World University Rankings (QS); SCImago Institutions Rankings (SCImago); World Universities Ranking al Times Higher Education (THE); University Ranking by Academic Performance (URAP); Best Global Universities al US News (USN).
Universitatea de Vest din Timișoara a fost inclusă în ierarhia universităților cu vizibilitate și impact internațional, alături de universitățile afiliate Consorțiului Universitaria, obținând împreună 40 de puncte dintr-un total de maxim 99 de puncte în Metarankingul Universitar 2018. De asemenea, prezența a trei dintre universitățile din Timișoara în acest Metaranking evidențiază forța învățământului superior timișorean, universitățile selectate obținând cumulat 9 puncte din scorul total de 99 de puncte posibile (UVT – 5 puncte, UPT – 3 puncte, UMFVBT – 1 punct).
Elaborat pentru al treilea an consecutiv, acesta a inclus în analiză 101 de universități active din România (54 publice şi 47 private) dintre care doar 26 (toate publice) au fost apreciate ca având vizibilitate și prezență internațională. Scopul Metarankingului Universitar este să identifice care dintre aceste universități au o minimă vizibilitate internațională în rankingurile majore ale universităților (sunt prezente în cel puțin un ranking inclus în analiză) și care este impactul lor relativ în aria academică internațională (prin punctajul obținut în metaranking).
Potrivit metodologiei utilizate, au fost luate în considerare rezultatele și performanțele universităților obținute în următoarele clasamente academice internaţionale ale universităţilor: Academic Ranking of World Universitie (ARWU); Center for World University Rankings (CWUR); Leiden Ranking (CWTS); Performance Ranking of Scientific Papers of World Universities (NTU); QS World University Rankings (QS); SCImago Institutions Rankings (SCImago); World Universities Ranking al Times Higher Education (THE); University Ranking by Academic Performance (URAP); Best Global Universities al US News (USN).
În Metaranking-ul Universitar 2017, Universitatea de Vest din Timișoara a fost inclusă în categoria universităților cu vizibilitate și impact internațional, alături de universitățile afiliate Consorțiului Universitaria, constituind astfel „cel mai vizibil grup academic de universităţi româneşti în aria internaţională a mediului academic” (38 de puncte din totalul de 90 de puncte obţinute de universităţile româneşti).
Conform metodologiei utilizate, au fost luate în considerare rezultatele și performanțele universităților obținute în clasamentele academice internaţionale ale universităţilor, primele poziții la nivel național fiind ocupate de universitățile membre ale Consorțiului Universitaria (UBB – 14 puncte, UB – 10 puncte, UAIC – 7 puncte, UVT – 5 puncte și ASE – 2 puncte), respectiv UPB cu 10 puncte obținute. Analiza detaliată a scorurilor obținute de universitățile din România în clasamentele academice internaționale, evidențiază prezența a trei universități timișorene care au acumulat împreună 9 puncte din scorul total de 90 de puncte al universităților românești incluse în metaranking (UVT – 5 puncte, UPT – 3 puncte, UMFVBT – 1 punct). Scorul obținut de Universitatea de Vest din Timișoara reflectă efortul susținut și continuitatea interesului manifestat pentru alinierea la exigențele învățământului superior internațional, reflectă rezultatele activităților de cercetare științifică, activitatea publicistică a cadrelor didactice și a cercetătorilor din universitate, precum și impactul activităților de cercetare derulate de-a lungul timpului.
Clasamentele internaţionale analizate în elaborarea Metaranking-ului Universitar 2017 au fost: Academic Ranking of World Universitie (ARWU); Center for World University Rankings (CWUR); Leiden Ranking (CWTS); Performance Ranking of Scientific Papers of World Universities (NTU); QS World University Rankings (QS); SCImago Institutions Rankings (SCImago); World Universities Ranking al Times Higher Education (THE); University Ranking by Academic Performance (URAP); Best Global Universities al US News (USN).
In anul 2016, un Grup de 8 experti de inalt nivel (High Level Experts Group), numiti prin Ordinul de ministru nr. 5665 din 27.10.2016, au elaborat un Raport asupra primului Exercitiu National de Metaranking Universitar, avand drept obiectiv cunoasterea pozitionarii universitatilor romanesti in clasamentele internationale de profil.
Ca urmare a primului Exercițiu Naţional de Metaranking Universitar organizat în 2016, UVT se regăseşte între primele 5 instituții de învățământ superior din cele 20 analizate din ţară, aflându-se astfel în categoria universităţi românești cu potenţial de excelenţă, vizibile şi cu impact internațional.
Au fost analizate și incluse în Metarankingul Universitar 2016 următoarele clasamente internaționale (cu ultimele date disponibile la 1 noiembrie 2016):
(1) Academic Ranking of World Universities/ARWU (educație și cercetare);
(2) Center for World University Rankings/CWUR (educație și cercetare);
(3) Leiden Ranking/CWTS (cercetare);
(4) Performance Ranking of Scientific Papers of World Universities/PRSPWU (cercetare);
(5) QS-Top Universities Ranking/QS (educație și cercetare);
(6) Scimago Institutions Ranking/Scimago (dominant cercetare);
(7) Times Higher Education–World University Rankings/THE (educație și cercetare);
(8) University Ranking by Academic Performance/URAP (cercetare);
(9) World’s Best Universities Rankings/US-News (cercetare).