EȘTI AICI:
Înscriere la disciplina Educație fizică – semestrul al II-lea

Înscriere la disciplina Educație fizică – semestrul al II-lea

Conform Regulamentului privind elaborarea planurilor de învățământ pentru programele de studii din Universitatea de Vest din Timișoara și Regulamentului privind organizarea și desfășurarea disciplinei Educație fizică în Universitatea de Vest din Timișoara, pentru a putea finaliza studiile universitare de licență, fiecare student UVT trebuie să parcurgă disciplina Educație fizică timp de 4 semestre, în primii 2 ani de studii (cu excepția studenților Facultății de Educație Fizică și Sport).

Disciplina Educație fizică se finalizează cu o evaluare pe bază de calificativ, de tipul admis/respins. Evaluarea la această disciplină nu se va putea lua în considerare la calculul mediilor anuale, dar disciplina va trebui parcursă pentru definitivarea traseului de învățare al oricărui student din UVT, statutul de student integralist fiind condiționat de promovarea disciplinei Educație fizică.

În semestrul al II-lea al acestui an universitar, modul de desfășurare a disciplinei Educație fizică pentru studenții UVT va fi corelat cu modul de desfășurare a activităților didactice la fiecare program de studii universitare de licență. Astfel, studenții care desfășoară în acest semestru activități didactice la programul de studii universitare de licență la care sunt înmatriculați în format fizic sau hibrid, vor desfășura și disciplina Educație fizică în format fizic, iar cei care desfășoară activități didactice la programul de studii universitare de licență la care sunt înmatriculați în format online vor desfășura și disciplina Educație fizică în format online.

Fiecare student va putea opta pentru a parcurge o disciplină sportivă dintr-o ofertă vastă, în conformitate cu orarul disponibil AICI. Modulele marcate cu albastru se organizează atât în format fizic, cât și în format online, restul modulelor desfășurându-se exclusiv online. Numărul de locuri disponibile la fiecare modul este menționat în orar, fiind actualizat constant.

Înscrierea la această disciplină se face în primele 3 săptămâni ale semestrului (până la data de 13 martie 2022), prin alegerea uneia dintre disciplinele sportive disponibile, accesând platforma Google Classroom cu contul de e-mail instituțional (@e-uvt.ro) și utilizând codul aferent disciplinei și modulului din orar de care sunteți interesați (codurile se regăsesc în documentul disponibil AICI). 

Pentru a promova un semestru la disciplina Educație fizică, studenții trebuie să acumuleze cel puțin 10 prezențe. Prin excepție, studenții înmatriculați la programe de studii la învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, trebuie să acumuleze minimum 5 prezențe pentru a promova un semestru la disciplina Educație fizică. Prezentarea la această disciplină se va face în echipament sportiv, iar pentru a fi considerați prezenți, studenții trebuie să:

  • participe efectiv la activitatea desfășurată pe toată durata acesteia (90 de minute);
  • aibă camera video pornită pe întreaga durată a activității (în cazul activităților desfășurate în regim online);
  • se afle în raza de vizibilitate a camerei video, pentru a putea fi monitorizați de cadrul didactic în timpul desfășurării activităților (în cazul activităților desfășurate în regim online).

Pe parcursul semestrului nu este permis transferul de la o disciplină sportivă la alta, dar în semestrele următoare studenții pot opta, dacă doresc, pentru discipline diferite față de cele parcurse anterior.

Studenții care, din cauza unor motive medicale, nu pot desfășura activități fizice în regim obișnuit, se pot înscrie la disciplina Gimnastică medicală, în baza unui certificat medical eliberat de medicul specialist, din care să rezulte diagnosticul.

Singurele categorii de studenți scutiți de parcurgerea acestei discipline sunt:

  1. studenții care prezintă probleme medicale și sunt internați în spital – beneficiază de scutire totală de frecvență pe perioada internării (pe baza documentelor justificative);
  2. studenții care practică sport de înaltă performanță – beneficiază de scutire totală de frecvență pe perioada în care sunt convocați la loturile naționale (pe baza documentelor justificative).

În situațiile anterior menționate, cererea de scutire (însoțită obligatoriu de documente justificative) se depune la InfoCentrul studențesc (online, la adresa de e-mail info@e-uvt.ro) și trebuie să fie aprobată de cadrul didactic din cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport responsabil de facultatea la care este înmatriculat studentul.

Recontractarea semestrelor restante pentru disciplina Educație fizică

Studenții care nu au promovat până în acest moment numărul necesar de semestre aferente disciplinei Educație fizică pot recontracta această disciplină, pașii fiind următorii:

  • achitarea taxei de recuperare a disciplinei (100 de lei pentru fiecare semestru ce se dorește a fi recuperat) online, prin intermediul platformei StudentWeb, până cel târziu la data de 25 februarie 2022.
  • înscrierea la un număr de module de Educație fizică egal cu numărul de semestre restante pe care doresc să le recupereze (conform procedurii explicate mai sus, în primele 3 săptămâni ale semestrului – cel târziu până în data de 13 martie 2022) menționând cadrului didactic/cadrelor didactice faptul că doresc să recupereze). Nu este posibilă înscrierea la mai multe module din aceeași disciplină sportivă.

Studenții nu pot promova mai mult de două semestre aferente disciplinei Educație fizică într-unul singur.