EȘTI AICI:
Formarea cadrelor didactice

Formarea cadrelor didactice

În conformitate cu Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4524 din 12 iunie 2020 privind înființarea și organizarea programelor de studii universitare de masterat didactic, cu modificările și completările ulterioare, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității de Vest din Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie, cu Facultatea de Educație Fizică și Sport și cu Facultatea de Fizică organizează, începând cu anul universitar 2020-2021, programul de studii universitare de masterat didactic pentru domeniile: Biologie, Chimie, Educație fizică și sport, Fizică și Geografie.

Fiecare program de studii universitare de masterat didactic este organizat la forma de învăţământ cu frecvenţă, pe locuri finanţate de la bugetul de stat și pe locuri cu taxă, şi se adresează absolvenţilor cu diplomă de licenţă care doresc să se orienteze către cariera didactică. Absolvenţii se pot înscrie la programele de studii universitare de masterat didactic din domeniul de studii corespunzător programului de studii universitare de licenţă pe care l-au absolvit.

Facilități pentru studenții înscriși la programul de masterat didactic:

  • 50 de burse de studiu în valoare de 2379 de lei/lună timp de 21 de luni;
  • laptop personal pe durata studiilor universitare de masterat;
  • acces la un laborator modern pentru învățare în mediul virtual;
  • stagii de formare la universități europene cu tradiție în pregătirea cadrelor didactice.

 

Documente utile: