EȘTI AICI:
Programul de voluntariat Peer to Peer Tutoring SCSS – te așteptăm în echipă!

Programul de voluntariat Peer to Peer Tutoring SCSS – te așteptăm în echipă!

Echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS-UVT) lansează ediția a XI-a a programului Peer to Peer Tutoring (P2PT) pentru anul universitar 2026-2027.

Inițiativa se adresează studenților UVT din anii II, III și IV ai studiilor universitare de licență, precum și celor de la studiile universitare de masterat și de doctorat, fie că au mai făcut parte din proiect în edițiile anterioare, fie că sunt la prima experiență de acest fel. 

Ce presupune implicarea în program?

Voluntarii Peer to Peer Tutoring susțin integrarea academică și socială a studenților din anul I pe parcursul primului semestru, prin activități precum:

  • tutorarea unui grup între 20 și 30 de studenți, în semestrul I al anului universitar 2026-2027;
  • ghidarea și sprijinirea colegilor de anul I în ceea ce privește acomodarea la viața universitară;
  • participarea (obligatorie) la sesiunile de formare din zilele de 17-18 septembrie 2026, pentru familiarizarea cu activitatea pe care vor trebui să o desfășoare în cadrul programului.

În funcție de opțiunea ta, poți alege să ocupi una dintre următoarele poziții: student tutore, student tutore coordonator, student tutore responsabil de studenții internaționali (nivel limba engleză/franceză min. B2) sau student tutore responsabil de studenții cu dizabilități (sunt încurajați să aplice pentru acest post, în special studenții de la programul de studii universitare de licență Psihopedagogie specială și programul de studii universitare de masterat Terapii specifice ale limbajului și comunicării).

De ce merită să te implici?

Câștigi o experiență valoroasă pentru dezvoltarea ta personală și profesională, îți dezvolți abilitățile de leadership și comunicare și contribui la o comunitate universitară mai unită. În plus, o implicare de minimum 60 de ore acumulate pe parcursul primului semestru este recunoscută formal prin 2 credite de studii transferabile.

Cum te înscrii?

  1. Citește Ghidul de implementare a programului P2PT 2026/2027.
  2. Completează formularul de înscriere în perioada 24 iulie – 9 septembrie 2026.

Rezultatele privind selecția îți vor fi comunicate prin e-mail până la data de 11 septembrie 2026.