Aflat la a treia ediție, evenimentul International Global Open Day@WUT va avea loc pe data de 11.05.2023, în format online, în organizarea Biroului de Cooperare Globală, Studenți Internaționali și Diaspora al UVT. Această inițiativă are ca scop promovarea Universității de Vest din Timișoara ca destinație de studii, de muncă și de cercetare la nivel global, fiind structurat după cum urmează:
Un panel dedicat misiunilor diplomatice din țară și străinătate în care se dorește să se prezinte oferta de programe de studii și a oportunităților de cooperare în domeniul educației și cercetării ale Universității de Vest din Timișoara, precum și dezvoltarea de parteneriate și acorduri de colaborare între misiunile diplomatice și UVT.
Un panel de tip webinar dedicat candidaților la studii universitare în cadrul Universității de Vest din Timișoara în care se vor aborda subiectele de tipul: oferta de studii a UVT, procesul de admitere la UVT pentru cetățeni europeni sau din state terțe UE.
Un panel dedicat membrilor Diasporei românești și alumnilor internaționali ai UVT cărora li se vor prezenta oportunitățile de colaborare oferite de UVT, opțiuni pentru crearea de acorduri bilaterale și organizarea de mobilități.
Cel de-al doilea panel este deschis publicului larg și poate fi accesat la linkul:
meet.google.com/ijn-tkqk-hzq