Universitatea din Torino
27.10.2025-31.10.2025
În perioada 27.10.2025-31.10 2025, la Universitatea din Torino s-a desfășurat ediția a treia a „Seminarului Internațional de traducere”, cu tema „Traducerea patrimoniului cultural”. În deschiderea evenimentului au luat cuvântul prof. univ. dr. Marcella Costa, directorul Departamentului de Limbi și Literaturi străine și Culturi moderne, prof. univ. dr. Dana Percec, decanul Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, Giovanni Andriolo reprezentant al Alianței UNITA Universitas Montium și prof. univ. dr. Roberto Merlo, responsabilul Catedrei de Limba și literatura română din cadrul Universității din Torino și coordonatorul seminarului.
Organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, seminarul a oferit atât studentilor români de la specializarea italiană, coordonați de lect.dr. Mirela Boncea, cât și studenților italieni care studiază limba română la Universitatea din Torino, sub îndrumarea prof. univ. dr. Roberto Merlo, posibilitatea de a descoperi împreună patrimoniul cultural al orașului, pe care apoi l-au aprofundat în cadrul cursurilor și seminarelor prin lecturi și traduceri de texte specifice tematicii seminarului.





				
															

