Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, în zilele de 13–15 noiembrie s-a desfășurat Simpozionul Internațional de Exegeză Biblică, ediția a V-a (The 5th International Symposium on Biblical Exegesis), organizat de Pr. Dr. Ioan Mihoc și Pr. Dr. Iosif Stancovici de la Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara. Manifestarea științifică, care a debutat de sărbătorirea Sfântului Ioan Gură de Aur și Ziua Bibliei, s-a afirmat și în acest an ca un spațiu privilegiat de întâlnire între cercetarea biblică, tradiția patristică și dialogul teologic contemporan.
Tema ediției – „Predica de pe Munte în decursul veacurilor” – a prilejuit intervenții ce au explorat bogăția spirituală și hermeneutică a textelor biblice, prin perspective biblice, liturgice, istorice și artistice. Participarea profesorilor și cercetătorilor din universități din România, Serbia, Bulgaria, Polonia, Germania, Elveția, Franța, Marea Britanie și Statele Unite a conferit evenimentului o dimensiune academică internațională.
Lucrările cuprinse în programul celor trei zile ale ISBE 2025 au abordat teme precum dinamica timpului sacru, lectura patristică a Fericirilor, relația dintre tipologia biblică, înțelepciunea veterotestamentară și teologia binecuvântării, ascultarea de voia lui Dumnezeu în viața Bisericii primare potrivit cărții Faptele Apostolilor și a scrierilor pauline, precum și interpretarea Predicii de pe Munte în arta sacră. De asemenea, au fost prezentate și abordări privind tradițiile manuscriselor grecești, slavone și românești.
În cadrul celor opt sesiuni ale simpozionului, s-a acordat o atenție deosebită participării tinerilor cercetători, a căror prezență activă atestă nu doar interesul constant pentru studiul Sfintei Scripturi, ci și potențialul noilor generații de a contribui la dezvoltarea unei hermeneutici teologice autentice.
Acest simpozion internațional de exegeză biblică s-a constituit într-un reper semnificativ al cercetării biblice contemporane și într-un cadru care încurajează aprofundarea studiului și a înțelegerii cuvântului inspirat al lui Dumnezeu.



















