Expoziția „Umbre”, prezentată la Galeria Park, a adus în atenția publicului un proiect artistic dedicat explorării limbajului vizual contemporan și afirmării unei perspective artistice personale. Evenimentul a avut-o în prim-plan pe masteranda Alexandra Coman, ale cărei lucrări a construit un demers expozițional unitar, reliefând interesul artistului pentru explorarea vizuală și pentru potențarea expresivității limbajului plastic.
Proiectul a fost realizat de Facultatea de Arte și Design din cadrul Universitatea de Vest din Timișoara, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – filiala Timișoara, cu sprijinul prof. univ. dr. Daniela Constantin. Această colaborare a contribuit la consolidarea relației dintre mediul universitar și scena artistică profesionistă, facilitând promovarea tinerilor artiști formați în cadrul programelor academice.
Expoziția a fost integrată în activitățile de practică ale programului Master Pictură, coordonate de lect. univ. dr. Smaranda Moldovan, care urmăresc valorificarea cercetării artistice realizate de studenți și integrarea acesteia în contexte expoziționale profesionale. În cadrul proiectului au fost incluse și lucrări realizate sub coordonarea prof. univ. dr. Daniela Constantin, în cadrul disciplinei Surse și resurse ale imaginii, reflectând direcțiile de cercetare vizuală dezvoltate în primul semestru al programului de master.
Conceptul curatorial, realizat de asist. cerc. dr. Oana Maria Popescu, a vizat structurarea unui parcurs expozițional echilibrat, în care fiecare lucrare se integrează într-un discurs vizual unitar. Abordarea curatorială a pus accent pe percepția vizuală ca mijloc de reflecție și conștientizare, invitând privitorul la o experiență de contemplare și interpretare activă.
Vernisajul a reunit artiști, cadre didactice, studenți și public interesat de arta contemporană, generând un context propice dialogului și schimbului de idei. Prin această inițiativă, expoziția a contribuit la promovarea creației emergente și la consolidarea legăturilor dintre mediul academic și scena artistică locală.
Lector univ. dr. Smaranda Moldovan








