EȘTI AICI:
Schimb de experiență multicultural între studenții în asistență socială de la University of South Carolina și cei de la UVT

Schimb de experiență multicultural între studenții în asistență socială de la University of South Carolina și cei de la UVT

Studenții americani au fost însoțiți de doamna profesor Melania Popa Mabe și de doamna lector Anna May. Pe parcursul celor trei zile petrecute la Timișoara, participanții au luat parte la workshopuri și activități specifice domeniului asistenței sociale dar și o componentă antropologică având ca temă centrală mitul Contelui Dracula și impactul acestuia asupra culturii și imaginii României.

Gazdele proiectului de la UVT au fost profesor universitar Cosmin Goian, directorul Departamentului de Asistență Socială din cadrul UVT, și doamna lector universitar Luiza Vlaicu, prodecan FSAS.

În prima zi a programului, studenții români și americani au vizitat Experimentarium TM și au participat la un tur ghidat al orașului Timișoara, au inițiat dezbateri pe diverse teme sociale.

Acest schimb intercultural își propune promovarea dialogului internațional, descoperirea tradițiilor locale și consolidarea conexiunilor dintre studenții pasionați de domeniul asistenței sociale. Proiectul reprezintă o oportunitate valoroasă de colaborare academică și dezvoltare personală pentru toți participanții implicați.

***

INFO: Mai multe detalii: Cosmin Goian, directorul Departamentului de Asistență Socială din cadrul UVT (cosmin.goian@e-uvt.ro)