În 17.06.2026 Web of Science a făcut public Journal Citation Report pentru anul 2025. Rezultatele revistelor românești în această prestigioasă bază de date au fost publicate și pe site-ul UEFISCDI la adresa: https://uefiscdi.gov.ro/scientometrie-reviste (a se vedea lista intitulată Valorile JCI 2025 – Journal Citation Indicator pentru revistele românești din Web of Science Core Collection [Science Citation Index Expanded, Social Sciences Citation Index, Arts & Humanities Citation Index, Emerging Sources Citation Index], conform JCR 2025, ediția din 17 iunie 2026.) Universitatea de Vest din Timișoara are doi membri, pe Arleen Ionescu, Cercetător Științific 1 dr. Hab. și conducător de doctorat la Facultatea de Litere, Istorie, Teologie și Filosofie și pe Laurent Milesi, în prezent conducător de doctorat la aceeași facultate, care sunt editorii-șefi ai primei reviste românești în clasamentul JCI al WOS de anul acesta. Științele umaniste foarte rar se întâmplă să întreacă științele și științele sociale, pentru că dinamica citărilor din domeniile aferente acestora este foarte diferită, dar de data aceasta, după trei ani în care revista Word and Text – A Journal of Literary Studies and Linguistics condusă de cei doi editori a crescut în mod constant în JCI, a obținut un scor superior tuturor revistelor din țară. Revista care este indexată și în alte baze de date precum Scopus, Erih+, Ebsco, DOAJ, CEEOL, MLA etc. are un colectiv editorial care adună printre cei mai mari specialiști în teoria literaturii, culturii și criticii din lume: Isabelle Alfandary, de la Université Paris 3 / Collège international de philosophie; Arthur Bradley, de la Lancaster University; Ivan Callus, de la University of Malta; Teresa Caneda Cabrera, de la University of Vigo; Laurent Dubreuil, de la Cornell University; Daniel Ferrer, de la ITEM-CNRS / École Normale Supérieure, Paris; Ioana Galleron, de la Université Sorbonne Nouvelle Paris 3; Marie-Dominique Garnier, de la Université Paris 8; Irving Goh, de la National University of Singapore; Stefan Herbrechter, de la Universität Heidelberg; Rui Carvalho Homem, de la Universidade do Porto; Sandro Jung, de la Fudan University; Daniel Katz, de la University of Warwick; Philippe Lynes, de la University of Dundee; Maria Margaroni, de la University of Cyprus; Ginette Michaud, de la Université de Montréal; Christopher Müller, de la Macquarie University; Eric Prenowitz, de la University of Leeds; Jean-Michel Rabaté, de la University of Pennsylvania; Manuela Rossini, de la University of Bern; Nicholas Royle, de la University of Sussex; Leona Toker, de la The Hebrew University of Jerusalem; Edward Waysband, de la University of Pennsylvania. Câțiva dintre aceștia au și editat câte un volum în cei cincisprezece ani de existență. Revista publică un număr anual, întotdeauna tematic, în general co-editat atât de colegi din România cât și de colegi din străinătate. Prin autorii care au contribuit la numărul tematic din anul 2025 se află și un alt coleg al nostru, Prof. dr. Hab. Florin Lobonț.
Le împărtășim bucuria colegilor noștri de a fi ajuns la o asemenea performanță notabilă și le urăm la cât mai multe numere de succes pentru a-și păstra acest record și în viitor.



