Universitatea de Vest din Timișoara a fost reprezentată la Cities Journey, programul național dezvoltat de Social Innovation Solutions împreună cu UniCredit România, care reunește reprezentanți ai mediului academic, antreprenori, autorități locale, investitori și experți pentru a discuta viitorul economic al orașelor din România. La eveniment au participat rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, în calitate de reprezentant al mediului academic.
În cadrul panelului dedicat Timișoarei, rectorul UVT a abordat transformările care vor influența dezvoltarea orașului în următorii ani: inteligența artificială, tranziția verde, reconfigurarea lanțurilor de aprovizionare, schimbările demografice și finanțarea inovării. Discuțiile au adus în prim-plan rolul colaborării dintre universități, companii și administrația publică în construirea unei economii locale capabile să răspundă acestor schimbări. Un mesaj central al intervenției a vizat rolul universității în transformarea orașului. Dincolo de formarea absolvenților, universitatea oferă un cadru pentru inovare, generează idei și contribuie la dezvoltarea unor soluții pentru comunitate. Pentru Timișoara, consolidarea legăturilor dintre mediul academic și cel economic reprezintă o oportunitate de a transforma cercetarea, competențele și tehnologia în beneficii concrete pentru întreaga regiune.
Prin profilul său interdisciplinar, UVT poate conecta perspective din economie, informatică și știința datelor cu expertiza din științe sociale, drept, psihologie, arte și științele mediului. Această diversitate este esențială pentru abordarea unor provocări complexe, ale căror soluții presupun atât progres tehnologic, cât și înțelegerea nevoilor sociale și a impactului asupra mediului.
Participarea Manuelei Manzatu din partea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic al universității completează implicarea UVT în acest dialog și subliniază relevanța conectării cercetării universitare cu nevoile mediului economic. Perspectiva Timișoarei anului 2035 aduce astfel în atenție o miză comună: dezvoltarea unui oraș în care talentul, cercetarea și investițiile creează condițiile pentru generarea, testarea și extinderea ideilor cu valoare.
Prin implicarea în inițiative precum Cities Journey, UVT își consolidează rolul de partener activ în dezvoltarea orașului și a regiunii, contribuind la apropierea dintre educație, cercetare, antreprenoriat și comunitate.



