EȘTI AICI:
Bilanț Cupa UVT

Bilanț Cupa UVT

Clubul Sportiv Universitar ”Universitatea de Vest din Timișoara” a organizat, în weekend-ul 21-23 august, turneul ”Cupa UVT” la handbal feminin, dedicat senioarelor din Divizia A, dar și junioarelor I. Acest turneu a disputat în două săli diferite, Sala ”Constantin Jude” pentru competiția destinată senioarelor și Sala Banu Sport pentru competiția junioarelor. CSU UVT păstrează viu spiritul competițiilor academice și, prin urmare, a organizat cea de-a doua ediție consecutivă de la relansarea Cupei UVT, aducând pe semicerc același format competitiv cu patru selecționate universitare de senioare.

Clubul Sportiv Universitar ”Universitatea de Vest din Timișoara” a obținut câte două victorii în cele trei meciuri desfășurate la sala ”Constantin Jude”, diferențierea fiind făcută prin diferența de goluri. În urma acestor victorii, echipa din divizie a primit locul 3 al turneului.

În competiția junioarelor, de la sala Banu Sport, Clubul Sportiv Universitar Universitatea de Vest din Timișoara a avut un parcurs identic colegelor lor mai mari – două victorii în cele trei jocuri disputate.

Ambele evenimente Cupa UVT au fost finanțate de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal Timișoara.

Cronica: http://csu-uvt.ro/2026/08/bilant-cupa-uvt/