Anul 2021 începe cu vești bune la Universitatea de Vest din Timișoara.
Competiția de finanțare a proiectelor de cercetare exploratorie organizată de către UEFISCDI, a evidențiat din nou preocuparea comunității academice a UVT pentru performanța în cercetarea științifică. Rezultatele acestei competiții s-au materializat prin câștigarea a șapte proiecte de cercetare exploratorie pe care UVT le-a depus anul trecut la UEFISCDI, cumulând o sumă de 7.633.260 lei, dedicată exclusiv finanțării activităților de cercetare științifică.
Experiența, tenacitatea și orientarea spre performanță a membrilor UVT care au înaintat proiecte în această competiție a făcut ca Universitatea de Vest din Timișoara să aibă cea mai ridicată rată de succes (31,8% din totalul proiectelor depuse de UVT), comparativ cu celelalte universități din România. Proiectele finanțate sunt arondate următoarelor domenii științifice: 3 – științe sociale și economice (psihologie), 1 – informatică, 1 – matematică, 1 – biologie și ecologie (biologie), 1 – științe umaniste (filologie).