EȘTI AICI:
Activități de formare pentru elevi – promovarea egalității de șanse și a nediscriminării și respectiv privind alimentarea eficientă cu apă, tratarea apelor uzate și reutilizarea apei

Activități de formare pentru elevi – promovarea egalității de șanse și a nediscriminării și respectiv privind alimentarea eficientă cu apă, tratarea apelor uzate și reutilizarea apei

În luna noiembrie 2025, echipa proiectului de colaborare bilaterală România-Serbia  RoRS337, România Serbia NETWORK pentru evaluarea și diseminarea impactului activităților de extracție a cuprului asupra calității apei în zona transfrontalieră, a implementat pentru elevii de la Școala Gimnazială Liebling o sesiune de formare dedicată egalității de șanse și nediscriminării, activitate menită să dezvolte un climat școlar incluziv și prietenos. În cadrul sesiunii, elevii au discutat despre, importanța respectului reciproc, identificarea și prevenirea formelor de discriminare, exemple concrete de comportamente incluzive, valorile diversității și colaborării. Prin jocuri de rol, activități interactive și studii de caz adaptate vârstei lor, elevii au învățat cum pot contribui activ la crearea unei comunități școlare în care fiecare copil se simte în siguranță și valorizat.

O a doua sesiune de formare importantă a avut ca temă gestionarea responsabilă a resurselor de apă – un subiect esențial pentru educația ecologică și pentru dezvoltarea unei atitudini responsabile față de mediul înconjurător. Elevii au aflat cum funcționează sistemele de alimentare cu apă potabilă, care sunt etapele de tratare a apelor uzate, despre metode moderne de reutilizare a apei în agricultură, gospodării și industrie, respectiv despre importanța consumului responsabil al apei și a protejării surselor naturale. Discuțiile ghidate au ajutat elevii să înțeleagă legătura dintre grija față de apă și sănătatea comunităților, dar și impactul pe termen lung asupra mediului.

Cele două sesiuni de formare au avut un impact semnificativ în dezvoltarea competențelor sociale și civice ale elevilor, precum și în consolidarea unei atitudini responsabile față de resursele naturale.