EȘTI AICI:
Admiterea de vară 2022 la UVT: peste 5000 de locuri, pentru mai mult de 160 de programe de studii

Admiterea de vară 2022 la UVT: peste 5000 de locuri, pentru mai mult de 160 de programe de studii

Universitatea de Vest din Timişoara, cea mai importantă universitate comprehensivă din vestul României, deschide în 4 iulie procesul admiterii de vară 2022. La adresa web https://admitere.uvt.ro/ se află structurate informațiile complete despre cele 11 facultăți și despre Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, despre cele peste 160 de programe de studii de licență sau masterat oferite studenților naționali și studenților internaționali europeni, dar și studenților din categoria românilor de pretutindeni.

Anul acesta, în premieră, pentru admiterea la facultățile Universității de Vest din Timișoara, candidații vor da un test de cunoștințe generale, o inovație care va avea rolul de setare a unei ierarhii valorice utile pentru evoluția pregătirii universitare a viitorilor studenți.

Numărul de locuri se menține în 2022 la același nivel ca anul trecut, iar platforma online este deschisă, oferind date precise despre calendarul și condițiile admiterii. Perioada procesului de admitere la Universitatea de Vest din Timișoara este 4-29 iulie 2022, în sesiunea din vară, iar sesiunea de toamnă va fi deschisă imediat după începerea lunii septembrie. Ca în fiecare an, vor fi deschise mai multe centre de înscriere pentru admiterea 2022, atât la sediile UVT din Timișoara, cât și în toate județele din regiune.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „După doi ani dificili, cu etape complicate, provocate de pandemie, iată că în această vară rata de succes la examenul de bacalaureat a crescut cu 5,5% pe ansamblul tuturor promoțiilor, fiind cea mai mare din ultimii 10 ani. Revenim, astfel, la un scenariu optimist, și ne așteptăm la o sesiune de vară a admiterii în care candidații să-și găsească alegerea care le va da cele mai multe garanții profesionale, prin care își vor atinge cea mai bună versiune a lor, la terminarea facultății, așa cum o spune și îndemnul prin care suntem cunoscuți în plan național și internațional: Become Your Best!”.

Vă prezentăm datele despre repartizarea pe facultăți a locurilor pentru anul universitar 2022-2023, la Universitatea de Vest din Timișoara (total locuri și, separat, cele bugetate, în care fiecare dintre cele 11 facultăți din cadrul UVT au repartizate locurile pe programe de studii).

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.