Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a organizat, prin implicarea Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, un nou eveniment din seria „Ambasadori în dialog @UVT”, avându-l ca invitat pe Excelența Sa Radko Vlaykov, Ambasadorul Republicii Bulgaria în România. Evenimentul a avut loc în data de 22 mai 2026, de la ora 11:30, în Amfiteatrul A01 al UVT.
Întâlnirea s-a desfășurat sub tema „Bulgaria și România în fața provocărilor lumii contemporane”, propunând un dialog despre relațiile bilaterale dintre cele două state, despre rolul culturii și al limbii în consolidarea cooperării regionale, precum și despre provocările actuale ale societății europene.
Alături de Excelența Sa Radko Vlaykov, la dialog au participat Gheorghe Nakov, deputat și Consul al Republicii Bulgaria la Timișoara, Bono Cucalan, primarul comunei Dudeștii Vechi, și Svetlana Ivanova Karadzova, lector de limba bulgară la Universitatea de Vest din Timișoara. Discuția a fost moderată de prof. univ. dr. Dana Percec.
Prin seria „Ambasadori în dialog @UVT”, Universitatea de Vest din Timișoara își propune să faciliteze întâlniri și dezbateri relevante între reprezentanți ai mediului diplomatic și academic, promovând dialogul internațional și schimbul de idei în comunitatea universitară.










