EȘTI AICI:
Ana Blandiana – „De ce să vrem să ne amintim?”

Ana Blandiana – „De ce să vrem să ne amintim?”

O seară plină de inspirație și reflecție, pe parcursul căreia am descoperit împreună misterele și frumusețea poeziei, am petrecut alături de distinsa poetă Ana Blandiana, în cadrul conferinței „De ce să vrem să ne amintim?”, parte a seriei de evenimente „La UVT, Cultura este Capitală!”. Moderatorul serii, dl. Mircea Mihăieș, a asigurat o discuție interactivă și provocatoare.

Evenimentul a făcut parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală!”, inclus în Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023.

UVT

Discover Yourself Fest 2025

Asociația People Care, inițiatoarea acestui demers, împreună cu Universitatea de Vest din Timișoara, partener principal și co-organizator, vă invită la un festival dedicat tinerilor și

Mai multe »