„Smart Start UVT” – aventura descoperirii, pentru cei mici

UVT – un reper, o viziune, un etalon al educației. Prin inaugurarea grădiniței UVT – SMART START, Universitatea de Vest din Timișoara adaugă un nou proiect de suflet, dedicat primului pas din viața educațională a celor mici, pasul spre cunoaștere, cercetare și inovație. Educația este cea mai bună investiție pe care un părinte o poate face pentru […]

Prezență remarcabilă a UVT la cel mai important eveniment european dedicat colaborărilor internaționale în învățământul superior, conferința și expoziția anuală EAIE 2025

Universitatea de Vest din Timișoara a participat în perioada 9-12 septembrie 2025 la cel mai însemnat și de anvergură eveniment dedicat colaborărilor internaționale în învățământul superior din Europa, conferința anuală și expoziția „European Association of International Education” (EAIE), aflată la cea de-a 35-a ediție, sub egida „GO-Create”. În cifre, revelatoare pentru impactul complexei manifestări, la […]

Educația de elită prinde rădăcini la Timișoara: 92% dintre locurile la MBA-ul Româno-Britanic sunt deja ocupate

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor (FEAA) din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță finalizarea perioadei de înscriere pentru programul Master of Business Administration (MBA Româno-Britanic) în parteneriat cu University of West London. Cu 92% dintre locurile disponibile ocupate, programul se confirmă ca fiind una dintre cele mai atractive oportunități de dezvoltare […]

Program de tip MBA (Masterat în Administrarea Afacerilor) unic în vestul țării, realizat de UVT în parteneriat cu University of West London

Facultatea de Economie și de Administrarea a Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara a lansat în data de 3 septembrie 2025 înscrierile pentru noul program MBA (Masterat în Administrarea Afacerilor), singurul de acest tip din vestul țării. Într-o lume în care adaptabilitatea și gândirea strategică sunt esențiale pentru succesul în afaceri, Universitatea de Vest din […]

Programe de studii unice în România, lansate la UVT: cinci noi oportunități pentru studenții generației viitoare

În acord cu tradiția excelenței care îi definește întreaga activitate, în anul universitar 2025-2026, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) lansează mai multe premiere în spațiul educațional românesc, deschizând noi perspective pentru studenți. UVT continuă astfel să îmbine experiența și prestigiul, acumulate de-a lungul deceniilor, cu spiritul inovator care o poziționează în topul învățământului superior […]

UVT pentru comunitate, prin evenimente ale cunoașterii, muzicii și sportului, în deschiderea noului an universitar

În weekendul de final al Săptămânii de inițiere „Bun venit la UVT”, comunitatea universitară a Universității de Vest din Timișoara (UVT) a sărbătorit deschiderea noului an universitar, oferind Timișoarei evenimente cu adevărat speciale. Ceremonia prilejuită de deschiderea anului universitar a fost urmată de un program plin de energie, de evenimente culturale, artistice și sportive dedicate […]

Ceremonia deschiderii anului universitar la UVT, evenimentul unui început de an universitar plin de energie, cultură și participare în comunitate

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a marcat debutul activităților academice din noul an academic prin Ceremonia deschiderii noului an universitar 2025-2026, o festivitate specială ce a fost organizată vineri, 26 septembrie, începând de la ora 9 (în Aula Magna „Ioan Curea” a UVT), la care au participat studenții, familiile și apropiații lor, dar și universitarii, cercetătorii […]

”FUTURE BUSINESS LEADERS CAMP” by FEAA Timișoara

În contextul accentului strategic pus pe internaționalizare, Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor (FEAA) din cadrul Universității de Vest din Timișoara – una dintre cele mai prestigioase facultăți de business din România, clasată în top 500 școli de business la nivel global – lansează o nouă inițiativă educațională destinată elevilor de liceu vorbitori […]