„Cultura și educația azi”

Universitatea de Vest din Timişoara, prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, prin Colegiul Național Bănățean Timişoara, alături de Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara și Colegiul Economic F. S. Nitti Timișoara, a organizat cea de a treia ediție a Conferinței „Cultura și educația azi”, joi, 12 noiembrie 2020, […]
O nouă conferință din ciclul FUTURE & SCIENCE LA UVT

Universitatea de Vest din Timișoara continuă să lanseze activități și proiecte de știință, abordate într-un mod deschis, pentru publicul universitar dar și pentru comunitate, în sens larg. Seria de conferințe „Portrete de fizicieni români” revine și în acest an academic, de această dată online, dar cu prezența unor invitați străluciți ai cercetării și inovării din […]
Despre civilizație și dreptul de a ofensa, cu Horia-Roman Patapievici

Cultura este de o importanță fundamentală la UVT. Pentru a răspunde acestui principiu de valoare, organizăm din acest an o nouă serie de conferințe, sub genericul „La UVT, cultura este capitală”. Miercuri, 25.11.2020, de la ora 18:30, a fost organizată o seară de dialog pe tema „Civilizația și dreptul de a ofensa”, moderată de profesorul […]
Cinci proiecte UVT, eligibile pentru finanțare în cadrul programului „Innotech Student”

Universitatea de Vest din Timișoara se adaptează creșterii tot mai accentuate a standardelor de calificări profesionale impuse în piața muncii, dar și la viteza tot mai mare de transformare a cerințelor specifice noilor meserii din economia reală. În acest context, UVT se preocupă să dezvolte programe accesibile și utile studenților, prin care să promoveze o […]
Prin intermediul UVT, Timișoara este din nou în top

Metarankingul academic 2020 Universitatea de Vest din Timișoara își menține poziția în Metaranking-ul Universitar ediția 2020, reușind să se claseze pe poziția a patra la nivel național, cu un punctaj de 12 puncte, obținut în urma procesului de evaluare (cu 2 puncte suplimentare comparativ cu ediția 2019). Metaranking-ul Universitar include în analiză 97 de universități […]
La UVT, cultura e capitală!

Interviu acordat revistei „Orizont” de către rectorul UVT, prov. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea Orizont: În anii de când exercitați responsabilități la UVT ați interacționat inevitabil atât cu istoria universității, cât și cu mulți colegi care au contribuit la această istorie. Unii dintre ei au fost legați chiar de începuturile UVT. Simbolic vorbind, ce ați […]
Consorțiul „Universitaria” se alătură Asociației Ad Astra

Consorțiul „Universitaria”, care reunește cele mai mari și performante universități comprehensive și de studii economice din România (Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara), salută și sprijină inițiativa Asociației Ad Astra de a propune un Pact Național […]
UVT susține inițiativa Ad Astra

Universitatea de Vest din Timișoara se alătură Asociației Ad Astra, sprijinind-o în demersul său de a propune un Pact Național pentru Cercetare. De prea multă vreme, cercetarea a fost poziționată pe ultimele locuri în lista de priorități naționale, deși competitivitatea oricărei țări este puternic dependentă de existența unui sprijin susținut pentru dezvoltarea sectorului de cercetare-dezvoltare-inovare. […]
Lansarea UNITA: începutul universității europene deschise, incluzive și eficiente

Universitatea de Vest din Timișoara se află în prima linie a universităților din Europa care s-au preocupat să stabilească rețele universitare de parteneri academici, devenind membră a alianței europene UNITA, din care fac parte șase universități din cinci țări. În iulie 2020, UNITA a fost selectată de către Comisia Europeană, în cadrul celui de-al doilea […]
Ambasadori la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara derulează permanent activități și proiecte cu deschidere spre internaționalizare. Seria de conferințe „Ambasadori la UVT” revine și în acest an academic, de această dată online, dar cu prezența unor diplomați de marcă din întreaga lume. Primul eveniment LIVE „Ambasadori la UVT” l-a avut ca invitat pe Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar […]