EȘTI AICI:
Conferința Internațională ”Communication and Education in Knowledge Society”

Conferința Internațională ”Communication and Education in Knowledge Society”

Universitatea de Vest din Timișoara a găzduit în perioada 5-6 mai 2022 cea de-a 5-a ediție a Conferinței Internaționale Communication and Education in Knowledge Society (CESC), cu tema Changing Landscapes In European Higher Education.

Evenimentul organizat de Facultatea de Sociologie și Psihologie prin Departamentul de Științe ale Educației și Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Comunicare, sub egida FOR FOR EU 1&2, prin Alianța Universitară UNITA – Universitas Montium și Alianța Universitară CIVIS, cu participarea European University Association (EUA),  The European Association for Quality Assurance in Higher Education (ENQA), s-a bucurat de o largă participare prin cei peste 500 de participanți în format fizic și online, din Franța, Belgia, Italia, Portugalia, Spania, Germania, Marea Britanie, Republica Moldova și România, cadre didactice universitare și studenți ai: Università di Torino, Italy, University of Oxdord, University of Tubingen, Universitat Autunoma de Madrid, Universitat Autunoma Barcelona,  Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea București, Universitatea Babes – Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea ”Aurel Vlaicu” Arad, Institutul Român de Educație a Adulților, Academia Română, filiala Timiș.

Conceptul cheie al conferinței s-a bazat pe următoarele întrebări:

  • Ce aduce viitorul educației pentru un nou peisaj european al învățământului superior și cum se pot pregăti inițiativele actuale pentru acest viitor?
  • Care sunt principalele provocări și cum pot fi abordate de către instituțiile de învățământ superior, părțile interesate naționale și cadrele academice?
  • Cum putem asigura o tranziție lină între abordările structurale și conceptuale actuale și viitoare pentru învățământul superior?
  • Cum pot structurile și experiențele existente să susțină și să îmbunătățească evoluțiile viitoare, în legătură cu diplomele academice, educația doctorală, rețelele științifice și cooperarea universitară?
  • Cum pot fi folosite noile instrumente, cum ar fi programele comune, micro-credențialele și mobilitatea îmbunătățită digital, pentru a răspunde mai bine nevoilor în schimbare ale studenților, cadrelor universitare și instituțiilor?
  • Cum putem construi noi modele de guvernanță pentru inovarea în învățământul superior, care sunt principalele părți interesate și ce tipuri de schimbări structurale pot genera acestea pentru viitor?

În prima zi a conferinței, prin keynote speakerii invitați: Dr. Thérèse Zhang Pulkowski,  Deputy Director, Higher Education Policy,  The European University Association, Prof. univ. dr.  Alis Oancea, Department of Education, University of Oxford, Great Britain și Prof. univ. dr. Georgeta Ion, Department of Applied Pedagogy, The Autonomous University of Barcelona, Spain, s-a oferit un spațiu generos de abordare a unor teme actuale, precum: Universities without walls: A vision for European higher education institutions for 2030; Understanding (the) good (of) research in higher education in times of change and challenge și Preparing teachers for an inquiry-led professional practice. An example from Catalonia. În partea a doua a primei zile s-au derulat prezentările lucrările pe secțiuni și workshopurile: Digital evaluation in higher education – methodological aspects și The digital literacy and intelligence of students as digital citizens.

Prima parte a celei de-a doua zile a conferinței a debutat cu alocuțiuni susținute de Dr. Ligia Deca, Administrația Prezidențială, Departamentul de Educație și Cercetare, D-na. Laurence Auer, Ambasator al Franței în România și Prof. univ. dr. Cristina Ghițulică, Vice președinte ENQA (European Association for Quality Assurance in Higher Education ENQA),  care a tratat tema evaluării universităților europene.

Toate cele trei mesaje au evidențiat importanța unui astfel de eveniment, rolul alianțelor universitare și și-au exprimat sprijinul pentru consolidarea acestor alianțe.

Mesajul Prezidențial a punctat faptul că alianțele înseamnă nu doar rezultate, ci și procesul de integrare în sine, iar ritmul schimbării este esențial – nu prea rapid, astfel încât să permită universităților, ca entități individuale să se armonizeze cultural cu partenerii și să identifice mecanisme comune, dar nici prea lent, deoarece schimbarea socială este rapidă și este nevoie de o reacție la fel de rapidă.

Un alt punct de interes a fost legat de importanța aplicării mecanismelor de asigurare a calității, vorbind despre o cultură a calității care să definească toate segmentele alianței – nu doar predare și învățare, ci și cercetare, relația cu actorii socio-economici, campusul universitar etc.

A urmat apoi panelul UNITA – CIVIS cu tema Building Curricular Flexible Pathways for Future Learning in European Universities, moderat de către Prof. univ. dr. Marcella Costa, University of Turin, Italy (UNITA) și Prof. univ. dr. Romiță Iucu, Universitatea București (CIVIS). Intervențiile alianței (două de la UNITA, două de la CIVIS) au evidențiat preocupări comune, precum flexibilitatea curriculară și personalizarea traseului educațional (ambele alianțe au prezentat modele de matrice de curs) și mobilități (mobilități rurale UNITA și mobilități digitalizate CIVIS). O altă preocupare comună a fost sistemul de micro-acreditări. La finalul panelului, s-au rezumat principalele puncte de discuție într-o rezoluție comună UNITA – CIVIS, subliniind terenul comun pe care funcționează alianțele, necesitatea colaborării dincolo de diferențele dintre universități și dintre țări, importanța competențelor transversale etc.

Finalul celei de-a 5 ediții a conferinței CESC a fost alocat unor noi serii de prezentări pe secțiuni, precum și workshopurilor: Youth new personal & employable skills development – YNSPEED și Upskilling adults 45+, with migrant background.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.