EȘTI AICI:
Deschiderea anului universitar, la UVT : o săptămână cu evenimente unice

Deschiderea anului universitar, la UVT : o săptămână cu evenimente unice

Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara (UVT) are bucuria de a anunța programul deschiderii anul universitar 2023-2024, un desfășurător de evenimente academice și producții artistice unice, propuse studenților și tuturor timișorenilor dornici de ni se alăture.

Festivitatea de deschidere a anului universitar va avea loc vineri, 29 septembrie 2023, un eveniment ce debutează cu Ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa UVT cunoscutului romancier și eseist francez Pascal Bruckner, profesor invitat al universității californiene Saint-Diego, profesor la Institutul de Studii politice din Paris, colaborator al cotidianului Le Nouvel Observateur și, în prezent, al ziarului Le Monde. Acest moment special va avea loc în intervalul orar 09:30 – 11:00, în amfiteatrul A01, la sediul principal UVT (bd. Vasile Pârvan nr. 4, parter).

Ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa UVT, va fi urmată de Festivitatea de deschidere a anului universitar (între orele 11:30 – 13:00).

În cursul serii, în ambianța deosebită a sălii Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, cunoscutul eseist Pascal Bruckner va susține prelegerea publică „Europa a iubit prea mult basmele”, moderată de profesorul Vasile Popovici, propusă publicului universitar și publicului larg din comunitatea timișoreană. Pentru o cât mai bună organizare, vă rugăm să vă exprimați dorința de a participa la unul sau mai multe evenimente ale zilei, prin completarea formularului de înregistrare pană în data de 26 septembrie, ora 24. Înscrierea se va face în ordinea completării formularului și în limita capacității sălii. Organizatorii vor transmite pe email-ul declarat în formular, invitații nominale pe baza cărora se va face accesul în sală.

Vineri, 29 septembrie, odată cu festivitățile deschiderii anului universitar, la UVT se va desfășura UNIGHT – Noaptea cercetătorilor, un eveniment care face parte dintr-un proiect cu anvergură internațională în care ne este adresată invitația de a ne reuni pentru a sărbători împreună Noaptea Cercetătorilor Europeni.

Ziua se va încheia cu un eveniment unic în România – Festivalul „Univibes”, care transformă întreaga universitate într-o mare locație de concerte și expoziții de artă. Artiști consacrați vor transforma sediul UVT într-un dancefloor, pentru a celebra împreună începutul unui nou an universitar, studenți, universitari și timișoreni, aflați alături și gustând cu entuziasm atmosfera vieții studențești. Pe scenă for urca Irina Rimes, Mădălina Pavăl Orchesta, Fără Zahăr, Țapinarii, Dora Gaitanovici, JazzAtronik, DJ ZoleeVee, DJ Kuky, MCs United, Happy Flow, IST, No’Dj, Biutopia, Bandy B2B Bibanu’. Participarea la eveniment este liberă, fiind deschisă publicului larg. Partenerii evenimentului sunt: Ministerul Educației, Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT), Exit Reality și BandBook.

Săptămâna de inițiere „Bun venit la UVT” (25 septembrie – 1 octombrie 2023) – un program dedicat „bobocilor” din primul an, în care sunt incluse activitățile specifice deschiderii anului universitar, o perioadă de cunoaștere, informare și acomodare în care se vor desfășura evenimente culturale și de comunicare. Pe parcursul acestei săptămâni, studenții înmatriculați în anul întâi, la programele de studii universitare de licență, sunt așteptați la UVT pentru a descoperi ce înseamnă să fii student, cum funcționează mediul universitar și ce oportunități au din această postură.

Vom încheia săptămâna cu o nouă ediție a UVT Liberty Marathon, un regal al sportivității organizat duminică, 1 octombrie. Evenimentul din acest an este cu atât mai special, cu cât are ca partener oficial Comitetul Olimpic și Sportiv Român, dar și pentru că medalia acestei ediții este semnată de campioana olimpică Ana Maria Brânză.

Programul evenimentelor propuse de UVT poate fi urmărit pe pagina web UVT, și pe paginile social-media: https://www.facebook.com/uvtromania  și https://www.instagram.com/uvt_romania/ .

Vă așteptăm!

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.