EȘTI AICI:
DIPLOMA – București 2021

DIPLOMA – București 2021

„Pornind de la premisa că lucrarea de diplomă este cel mai elaborat proiect al unui student din toată perioada facultății și că prezentarea acesteia se limitează de cele mai multe ori la publicul restrâns al cadrelor didactice, familiei și prietenilor, The Institute a lansat DIPLOMA – un eveniment dedicat, prin care încearcă să aducă lucrările de diplomă ale absolvenților de facultăți creative și vocaționale în atenția unui public cât mai larg.           

Prin implicarea facultăților creative, ne propunem să generăm un dialog atât între studenții din diferite domenii, cât și între facultăți, care să se dezvolte și să se transforme în parteneriate, proiecte comune, colaborări.

Evenimentele și expozițiile din cadrul DIPLOMA au în vedere atragerea unui public interesat de artă și industrii creative, care poate fi un potențial angajator sau un partener al tinerilor absolvenți, organizatorii privind acest proiect ca o rampă de lansare pentru următoarea generație de creativi din România.“ https://diplomafestival.ro/

Anul acesta, în cadrul evenimentului DIPLOMA aflat la a VIII-a ediție, a fost înregistrat un record de înscrieri, peste 500 de absolvenți ai promoției 2021 provenind din 7 orașe diferite – București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Brașov și Baia-Mare – iar juriul, format din 40 de specialiști consacrați (Adrian Ciocăzanu, Agnes Lukacs, Alex Gâlmeanu, Anamaria Vrabie, Anca Rujoiu, Andreea Tron, Andrei Breahnă, Andrei Jecza, Andrei Șerbescu, Attila Kim, Carmen Casiuc, Cornel Lazia, Corvin Cristian, Cosmin Năsui, Cosmina Goagea, Dragoș Motica, Eliza Yokina, Eugen Pănescu, Eugen Rădescu, Florin Cobuz, Ioana Ciocan, Ioana Ulmeanu, Mădălina Teler, Marian Pălie, Marlene Stanciu, Matei Buță, Matei Câlția, Mihai Pop, Mihnea Ghilduș, Mirela Bucovicean, Monica Moisin, Omid Ghannadi, Ovidiu Buta, Paula Rusu, Paul Dersidan, Radu Abraham, Raymond Bobar, Roman Tolici, Roxana Gamarț, Sabin Dumitriu, Ștefan Lucuț, Suzana Vasilescu și Vika Tonu) a ales cele mai bune lucrări de arhitectură, design și artă plastică la nivel național pe care le propune atenției pieței de artă, industriei creative, posibililor angajatori și colaboratori și, nu în ultimul rând, publicului interesat – “până la 10.000 de vizitatori la fiecare ediție.” https://diplomafestival.ro/

În cadrul ediției 2021, pe secțiunea design industrial ce cuprinde 7 lucrări, a fost selectată și lucrarea lui Raul COȚOFANĂ, absolvent al programului Master Design de Produs din cadrul departamentului de Design și Arte Aplicate – Facultatea de Arte și Design Timișoara. Tema propusă și dezvoltată cu ajutorul coordonatorului Lect. Univ. Dr. Alexandru-Cristian BUNII “prezintă un concept de produs pentru transportul alimentelor în folosul companiilor de food delivery. Conform diferitor sondaje, s-a constatat că este nevoie de anumite îmbunătățiri în ceea ce privește transportul produselor pe bicicletă. Prototipul se indepărtează de caracteristicile negative ale rucsacurilor folosite în prezent, oferind un set de beneficii atât curierilor, cât și clienților. Produsul vine însoțit cu un sistem auxiliar de încălzire care foloseșe un warm-pad.” Raul COȚOFANĂ.

Raul COȚOFANĂ s-a evidențiat pe parcursul studiilor de licență (design de produs) și masterat (design de produs) prin participarea activă în cadrul colaborărilor cu industria creativă, expozițiilor și concursurilor de design iar creativitatea, talentul și disciplina profesională i-au fost recunoscute prin nominalizări și premii naționale și internaționale (SUA, Coreea de Sud, România) – declară Lect. Univ. Dr. Alexandru-Cristian BUNII.

Expoziția va avea loc la București – în perioada 08-17 octombrie 2021.

Mai multe informații și imagini despre eveniment se găsesc pe:

https://diplomafestival.ro/

https://diplomafestival.ro/portofolii/concept-al-unui-obiect-de-depozitare-pentru-livrarea-alimentelor

Lector univ. dr. Alexandru Bunii

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.