EȘTI AICI:
Doru Căstăian – „Despre potențialul (post) umanist al științei”

Doru Căstăian – „Despre potențialul (post) umanist al științei”

Marți, 26 septembrie, de la ora 17:00, vă invităm la o discuție captivantă „Despre potențialul (post) umanist al științei”. 

Invitatul nostru, Doru Căstăian, este profesor de ştiinţe socio-umane la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi şi la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi, profesor asociat de gândire critică şi bioetică la Facultatea de Istorie, Filosofie şi teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Evenimentul va avea loc la Universitatea de Vest din Timișoara, în Aula Magna. Moderatorul evenimentului, Conf. Univ. Dr. Mădălin Bunoiu, Prorector UVT, va asigura o discuție interactivă și provocatoare.

Acest eveniment face parte din seria „Conectați la viitor”, serie care are ca scop popularizarea științei (cu precădere științele exacte), prin intermediul realizării unui dialog interactiv între un moderator, public și unul sau mai mulți specialiști din cadrul facultăților și din comunitatea științifică națională și internațională. Temele alese pleacă de la probleme de interes pentru comunitate discutate în media.

Așteptăm cu nerăbdare să vă avem alături la conferință!

Evenimentul face parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală!”, inclus în Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023. Partenerul acestei serii de evenimente este NOKIA.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.