EȘTI AICI:
Eveniment aniversar – 30 de ani de la înființarea Facultății de Drept din cadrul UVT

Eveniment aniversar – 30 de ani de la înființarea Facultății de Drept din cadrul UVT

Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara are bucuria de a vă comunica organizarea evenimentului dedicat aniversării a 30 de ani de la înființarea Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, un moment al bilanțului și noilor proiecte de viitor, încărcat pozitiv cu satisfacțiile și bucuriile reușitelor obținute în dezvoltarea educației din științele juridice timișorene.

Programul aniversar, organizat în 20 mai 2022, a cuprins două evenimente distincte. Primul dintre acestea a fost masa rotundă „Învățământul juridic din România. Continuarea unei dezbateri”, organizată în Aula Magna „Ioan Curea” a Universității de Vest din Timișoara (V. Pârvan nr.4), în intervalul orar 9-16. În cadrul celui de-al doilea eveniment a avut loc lansarea volumului „Imago Iuris. Imaginarul Dreptului”, volum editat prin îngrijirea prof. univ. dr. Lucian Bercea, decan al Facultății de Drept din UVT, lansare organizată în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara (Piața Unirii nr.1).

Bilanțul celor 30 de ani aniversați de Facultatea de Drept a constituit cel mai bun prilej pentru o dezbatere reală despre actualitatea dreptului, care a fost ghidată de întrebările și provocările pe care organizatorii le-au propus studenților și tuturor celorlalți invitați:

■ Există un portret ideal al absolventului de drept? ■ Care și cât de uniforme ar trebui să fie criteriile de admitere în facultățile de drept? ■ Își permit facultățile de drept să fie suficient de selective cu studenții lor? ■ Sunt datoare facultățile de drept să amelioreze profilul cultural al absolventului de liceu? ■ Pot face acest lucru? ■ Reușesc facultățile de drept să acopere nevoia de pregătire a unui jurist european? ■ Cât de extinsă ar trebui să fie oferta de cursuri opționale și facultative a facultăților de drept? ■ Care este eficiența practicii oferite de facultățile de drept studenților lor? ■ Dar a cursurilor de Etică academică sau Scriere juridică ori Metodologie juridică? ■ Ar trebui introduse procesele simulate, cu titlu obligatoriu, în programa facultăților de drept? ■ Care mai este rolul lucrărilor de licență în drept? ■ Este educația oferită de facultățile de drept relevantă pentru cariera absolvenților care nu reușesc să acceadă la profesiile juridice clasice? ■ Care este portretul real al absolventului de drept? Există o ierarhie a facultăților de drept din România? ■ Care sunt criteriile acestei ierarhii? ■ Au reușit facultățile de drept înființate după 1989 să reducă decalajul față de facultățile de drept cu tradiție? ■ Este eficientă procedura actuală de acreditare și evaluare a facultăților de drept? ■ De ce finanțează statul român aproape 20 de facultăți de drept? ■ De câți absolvenți ai facultăților de drept are nevoie sistemul judiciar din România pe termen scurt și mediu? ■ Își asumă Hexagonul Facultăților de Drept un rol în dezvoltarea învățământului juridic? ■ Este dezirabilă o circulație constantă a profesorilor în cadrul Hexagonului? ■ Dar o mobilitate a studenților? ■ Pot fi identificate grupuri de interese care fac dificile încercările de reformare a învățământului juridic? ■ Care sunt raporturile inter-generaționale din interiorul facultăților de drept? ■ Cum își selectează facultățile de drept doctoranzii și, dintre aceștia, asistenții? ■ Cât de relevante sunt actualele criterii de promovare în cariera universitară? ■ Este necesară / dezirabilă cumularea carierei academice și a celei profesionale de către profesorii facultăților de drept? ■ Au nevoie profesorii din facultățile de drept de validare profesională extra-academică? ■ Există cercetători științifici în facultățile de drept? ■ Câte dintre tezele de doctorat în drept sunt cu adevărat valoroase științific? ■ Este necesară validarea cercetării în drept prin standardul recunoașterii internaționale? ■ Cum sunt percepute facultățile de drept în propriile universități? ■ Dar profesorii dedrept între universitari? ■ În ce măsură contează pentru profesioniștii dreptului doctrina juridică din România? ■ Cât influențează doctrina juridică reformele legislative? ■ Care ar trebui să fie raportul dintre facultățile de drept și formatorii profesiilor juridice? ■ La ce vârstă și cu ce experiență ar trebui să poți deveni judecător? ■ Dar procuror? ■ Ar fi momentul ca accesul în profesiile juridice să fie condiționat de absolvirea unui masterat în drept? ■ Cât de relevantă și completă este tematica de concurs / examen pentru viitorii profesioniști ai dreptului? ■ Ar trebui să existe o formare comună a judecătorilor, procurorilor și avocaților? ■ Cum ar trebui să fie formulate și verificate criteriile privind calitățile personale și, mai ales, nivelul de maturitate atins de candidații la aceste concursuri / examene? ■ Cât de dificile ar trebui să fie examenele în raport cu concursurile? ■ Cât de mult diferă absolventul formării profesionale de absolventul facultății de drept?

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Profesioniștii științelor juridice din cadrul Facultății de Drept a UVT au pregătit un program aniversar de excepție, la bilanțul celor 30 de ani de la înființare, o zi specială în care dezbaterile subiectelor actuale din dreptul contemporan au fost susținute printr-un interesant schimb de argumente, idei și pledoarii. La mulți ani, Facultății de Drept, studenților și mentorilor lor!”.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.