EȘTI AICI:
,,FEAA ECONOMICA RIPENSIS” – concurs pentru elevii pasionați de economie

,,FEAA ECONOMICA RIPENSIS” – concurs pentru elevii pasionați de economie

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor din cadrul UVT va organiza, în perioada 20-22.04.2021 concursul național de cunoștințe „FEAA ECONOMICA RIPENSIS”, ediția I, care se va desfășura on-line.

Competiția se adresează tuturor elevilor de liceu din clasa a XI-a sau a XII-a, indiferent de profil/specializare, fiind organizat pe următoarele secțiuni:

Secțiunea 1_Economie          

Disciplina ECONOMIE, clasa a XI-a

Secțiunea 2_Matematică      

Disciplina MATEMATICĂ, clasele IX – XII

Secțiunea  3_Educație antreprenorială        

Disciplina EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ, clasa a X-a 

Secțiunea 4_Marketing         

Disciplina MARKETING, clasa a XI-a 

Secțiunea 5_Contabilitate     

Disciplina CONTABILITATE, clasa a XI-a

Secțiunea 6_Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor      

Disciplina TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI ŞI A COMUNICAŢIILOR, clasa a X-a 

Secțiunea 7_Finanțe              

Disciplina ELEMENTE DE STATISTICĂ, FINANȚE ȘI ASIGURĂRI, clasa a XII-a 

Secțiunea 8_Turism               

Disciplina ACTIVITATEA AGENȚIEI DE TURISM și CAZAREA TURIȘTILOR, clasa a XI-a

Secțiunea 9_Economie și afaceri internaționale      

Disciplina NEGOCIERE ȘI CONTRACTARE, clasa a XII-a

Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, lansează public o invitație elevilor din anii terminali ai ciclului liceal: „Succesul, în lumea de astăzi, depinde tot mai mult de cunoștințele din domeniul marketingului, de educația economică și antreprenorială, dar și de cultura relațiilor de afaceri. Elevii care au pasiuni și înclinații către aceste zone ale domeniului economiei se află, cu siguranță, în elita viitorilor oameni de succes de mâine, care știu să își valorifice potențialul și să se facă remarcați. Consursul organizat de Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor din UVT îi așteaptă cu noi provocări frumoase pe elevii din clasele a XI-a sau clasa  a XII-a, pasionați de economie și dornici de competiție”.  

Detalii organizatorice:

•          Concursul se va desfășura online pe secțiuni în perioada 20-22 aprilie 2021.

•          În cadrul fiecărei secțiuni se va derula (pe platforma e-learning UVT) proba de evaluare a cunoștințelor elevilor din clasa a XI-a sau a XII-a și va consta în soluționarea individuală a unui test de întrebări formulate în sistem grilă (teoretice și aplicative). Pe site-ul concursului este afișată tematica și modele de întrebări pentru fiecare secțiune.

•          Link site concurs:

https://feaa.uvt.ro/ro/extracurriculare/concurs-elevi-feaa-economica-ripensis

•          Data limită pentru înregistrare este 30.03.2021.

Link formular de înregistrare:https://forms.gle/tfpVQUgxVeFodMtx7

Avantajele participării:

•          Elevii (clasa a XI-a sau  a XII-a) care participă la concursul de cunoștințe ,,FEAA Economica Ripensis” și obțin o notă mai mare sau egală cu 8 (opt) la oricare dintre secțiunile concursului, beneficiază de un punctaj suplimentar (1 punct), care se adaugă la media de admitere FEAA, ducând astfel la creșterea acesteia în cadrul procesului de admitere.

Persoană de contact:

Prof.univ.dr. SÎRGHI Nicoleta, Prodecan FEAA

Email: nicoleta.sirghi@e-uvt.ro ; Telefon: 072 66 90 665 ;

Adresa: Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor (Decanat FEAA), Str. J.H.Pestalozzi, nr. 16, Timișoara.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.