EȘTI AICI:
FEERIC Fashion Week 2025

FEERIC Fashion Week 2025

FEERIC Fashion Week este un important eveniment de modă din Europa de Est, ce transformă anual orașul Sibiu într-o capitală a stilului și creativității. Înființat în 2008 de Mitichi, festivalul a evoluat dintr-un show local într-o platformă internațională de lansare pentru tinerii designeri emergenți.

Parteneriatul dezvoltat în timp de Universitatea de Vest din Timișoara cu echipa FEERIC a condus la o serie de colaborări în direcția promovării creațiilor studenților și absolvenților de la specializările de design vestimentar ale Facultății de Arte și Design, facilitarea de conexiuni cu mediul profesional, cu specialiști la nivel național și internațional. Participarea la Feeric Fashion Week din acest an a constat în prezentarea unei ample colecții de grup din partea Universității de Vest din Timișoara, participarea la competiția Hooldra, oportunitatea de a trimite voluntari în cadrul show-urilor, implicare în cadrul editorialelor coordonate de stiliști și fotografi internaționali, oportunitatea de a fi parte din echipa de organizare a ședințelor foto din poziția de voluntar-asistent.

Proiectul HOOLDRA

Printr-o competiție adresată studenților din universitățile de profil prin intermediul Feeric HUB proiectul a urmărit selectarea unor creații care să fie incluse într-o prezentare de grup în cadrul Feeric Fashion Week. Provocarea din această ediție a fost estetica anilor 1960 care a schimbat percepția purtabilității hainelor și a ideii de ,,Timeless Threads”, proiectul HOOLDRA din acest an propunând o explorare conceptuală și aplicată a sustenabilității în modă prin prisma deconstrucției pieselor vestimentare emblematice decadei, reinterpretate mai apoi în moda contemporană. Inspirat de ideea de durabilitate estetică și culturală, proiectul a vizat regenerarea creativă a formelor, texturilor și a codurilor vestimentare specifice periodei.

Creațiile studentelelor Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Giulia Brata, anul 2 Modă – Design vestimentar și Ella-Maria Cernescu-Popa din anul 1 master Design Vestimentar – Design Textil, au fost selectate în cadrul acestui proiect.

Creația Giuliei Brata face parte din colecția vestimentară HyperNova care ”îmbină elemente upcycling cu designul vestimentar futurist specific anilor 60’, mai precis, perioada Space age. Inspirația principală sunt ținutele lui Pierre Cardin, reinterpretate cu detalii de decontrucție de tip slow fashion”.

”Moda nu este doar un reflex al tendințelor, ci o forță transformatoare, un manifest vizual care redefinește identitatea și percepția asupra formelor vestimentare. Această colecție este o declarație despre puterea expresiei prin culoare, volum și structură, o luptă între energie și echilibru, între precizie și libertate” declară Ella-Maria Cernescu-Popa. Colecția MANIFEST, parte a proiectului HOOLDRA, este inspirată de estetica anilor ’60, propune o reinterpretare contemporană a formelor clasice, utilizând materiale provenite din stocuri moarte, recuperate și transformate în piese cu valoare artistică și etică. Decupajele geometrice, forme arhitecturale și volume sculpturale se împletesc într-un joc de forță și fluiditate, fiecare piesă fiind gândită ca un act de afirmare. Roșul, simbol al intensității și al curajului. Bejul reprezintă subtilitatea și echilibrul. Fiecare ținută este un experiment vizual, o reinterpretare a siluetei contemporane prin structuri neconvenționale. În plus, modul de proiectare a ținutelor a utilizat una dintre cele mai inovative și sustenabile metode de design, anume proiectarea digitală cu ajutorul Clo3d. Proiectarea 3D în modă presupune dezvoltarea crealțiilor exclusiv în format digital, utilizarea simulărilor și randărilor pentru prototipare eliminând  o serie de pași intermediari specific, precum și consum inutil de material. Cursurile dezvoltate atât la nivel  de licență cât și la master în cadrul Facultății de Arte și Design, au oferit suportul necesar dezvoltării acestui demers.

Colecția HOOLDRA a fost prezentată într-un decor neobișnuit al unui ”munte” de deșeuri textile descărcat pe platforma Comtram, susținut de modele de peste 35 de ani din cadrul agenției Cardinalia Models, subliniind mesajul: frumusețea nu are vârstă.

Colecția MDVTM, reprezentând Universitatea de Vest din Timișoara.

O selecție de creații din colecțiile de absolvire din acest an realizată direct de organizatorii FEERIC la Timișoara, cu ocazia vizionării prezentărilor de modă din Gala MDVDM 2025 organizată de Facultatea de Arte și Design – Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Iullius Town Timișoara, a cuprins creații realizate de absolvenții Mario Birdean, Erin Gregor, Andrada Negru, Emma Năstase, Georgiana Panescu, Miruna Petrescu, Mario Don, Timea Hosszu, Cristiana Nedelcovici, Roberta Meszar, Denisa Mocan, Ștefania Pitariu, coordonate de conf.univ.dr Andreea Palade Flondor, conf.univ.dr. Valentina Ștefănescu, Lect.univ.dr. Cristina Lazăr, Lect. asoc.dr. Corina Mutu, Lect.asoc. Dinu Bodiciu, Asist. univ.dr. Andreea Pleșa, Asist. univ.drd. Mihaela Vișovan

Colecția a fost prezentată într-o locație inedită: tribuna Stadionului Municipal Sibiu.

Experiența FEERIC, prin prisma participanților

Feeric nu e doar o platformă de expunere, ci un spațiu de afirmare în care viziunea tinerilor studenți este valorizată. O experiență care  marchează parcursul profesional, și reafirmă sensul a ceea ce faci, remarcă Georgiana Panescu, prezentă cu creațiile ei în colecția de grup.

”FEERIC este un festival de modă deosebit față de majoritatea la care am participat”, ne spune Mario Birdean, absolvent al studiilor masterale 2025. ”Elementul principal care determină această caracteristică, din punctul meu de vedere, îl reprezintă podiumurile neconvenționale. Anul acesta, pentru colecția de grup MDVTM, s-a defilat pe o tribună a stadionului din Sibiu. Dincolo de podiumurile neconvenționale, este interesantă deschiderea internațională, fiind prezent un număr mare de universități și designeri din Europa de Est și nu numai. Acest contact mi se pare foarte interesant și util legat de constientizarea nivelului la care mă aflu și al tendințelor generale, mai ales în mediul universitar. O deschidere atât de mare din acest punct de vedere am întâlnit-o numai în cadrul FEERIC. Tot festivalul reprezintă o oportunitate foarte mare de networking, fiind prezenți profesioniști din diferite arii ale modei și o varietate mare de designeri emergenți.”

”Prin intermediul acestui proiect am înțeles ce înseamnă organizarea unui eveniment de modă internațional, dat fiind faptul ca am participat și ca voluntar, unde am executat activități atât în backstage, cât și în cadrul prezentărilor” ne spune Giulia, voluntar alături de colega ei, Narcisa Moldovan. ”Am cunoscut oameni frumoși, pasionați de artă, de la care am învățat multe lucruri noi. ” Participarea la workshopurile organizate de designeri și speakeri internaționali, precum workshopul de la IED- Istituto Europeo di Design, susținut de Marta Malcontenti și Giovanni Ottonello sau Speeding Up Slow Fashion– conferința susținută de Institutul Francez în care au luat rolul de speakeri Elena Alexandra Dramiron, Levy Arielle, Darja Richter- Widholff și Elvys Sandu, au avut un impact important în rândul studenților participanți.

”Această colaborare a fost pentru mine o experiență deosebită, mărturisește Ella Cernescu-Popa. Am înțeles că moda nu este doar despre forme și texturi, ci despre oameni, despre poveștile lor, despre curajul de a se exprima și despre puterea de a redefini normele estetice.  Am fost înconjurată de o echipă de profesioniști: designeri, organizatori, voluntari, modele și fotografi, cu care am colaborat eficient și empatic. Atmosfera a favorizat schimbul de idei, susținerea reciprocă, bazate pe respect, creativitate și responsabilitate. În concluzie, participarea la Feeric Fashion Week 2025 a fost o experiență transformatoare. A fost un prilej de afirmare artistică, de colaborare și de reconfirmare a valorilor care mă definesc ca designer: responsabilitate, autenticitate și respect pentru diversitatea umană.”

Poate cea mai plăcută parte menționează Mario B. este cea de sedințe foto editoriale, unde se colaborează cu stiliști, fotografi și modele, ”având ocazia de a vedea de aproape un proces care nu este atât de accesibil în viața de student. Anul acesta am colaborat în 3 editoriale cu Ovidiu Buta. Eu am avut privilegiul acesta si datorită colegelor mele, Andrada Negru și Erin Gregor, care colaborează prin intermediul Feeric Hub deja de ceva timp cu revista MODIC.”

Cu speranța că aceste parteneriate de lungă durată dezvoltate de Facultatea de Arte și Design cu promotori cu viziune vor da roade și vor crește generații de profesioniști în domeniu, mulțumim colaboratorilor noștri din echipa FEERIC: Mitichi Preda, Landiana Cherciu, Diana Stăncioiu.

Text: Andreea Palade Flondor

Cu suportul: Mario Birdean, Giulia Brata, Ella Cernescu-Popa, Georgiana Panescu, echipa FEERIC

Imagini: Feeric Fashion Week