EȘTI AICI:
Festivalul Muzicii de Cameră: eveniment organizat de Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul UVT

Festivalul Muzicii de Cameră: eveniment organizat de Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul UVT

Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara – în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, Muzeul Național de Artă Timișoara și Liceul de Artă „Ion Vidu” – organizează, în perioada 2-18 mai 2023, Festivalul Muzicii de Cameră. Evenimentul aduce în fața melomanilor și a iubitorilor de poezie o serie de întâlniri de înaltă ținută artistică. În cadrul manifestărilor, muzica de cameră și poezia vor intra într-un dialog fertil, în interpretarea studenților Facultății de Muzică și Teatru și a profesorilor lor.

Aflat anul acesta la cea de a XVIII-a ediție, festivalul a fost inițiat, în urmă cu douăzeci de ani, de către profesor universitar doctor Grațiela Negruțiu. Din dorința de a deschide manifestarea către comunitatea amatoare de artă, ediția din 2023 – anul în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii – se va desfășura în mai multe spații din orașul nostru, intrarea la toate evenimentele incluse în program fiind liberă, în limita locurilor disponibile”, a precizat directorul festivalului, Rodica-Ortensia Zeman.

Personalități marcante ale vieții artistice timișorene vor încânta publicul în cadrul unui program amplu, după cum urmează:

marți, 2 mai, ora 19.00, sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru: MAI un Dvořák, MAI un Rilke – recital cameral susținut de studenții clasei conf. univ. dr. Cristina Mălăncioiu; invitat, asist. univ. dr. Claudiu Dogaru;

miercuri, 3 mai, ora 19.00, sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru: Ipostaze camerale – recital cameral susținut de clasele conf. univ. dr. Mariana Șarba și lect. univ. dr. Cosmin Hărșian;

joi, 4 maiora 19.00, sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru: recital cameral susținut de elevii Liceului de Artă „Ion Vidu” Timișoara;

duminică, 7 mai, ora 19.00, sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru: Sunet, cuvânt, culoare – recital cameral susținut de clasa prof. univ. dr. habil. Manuela Mihăilescu; invitată, cda drd. Anca-Roxana Constantin van der Zee;

luni, 8 mai, ora 19.00, sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru:Flori pe portativ – recital cameral susținut de clasa conf. univ. dr.  Silvia-Sorina Munteanu; la pian, lect. univ. dr. Silviana Ana Cîrdu și asist. univ. dr. Victor Andrei Părău; invitată, soprana Silvia-Sorina Munteanu;

marți, 9 mai, ora 19.00, sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru: Sunet roz, cuvânt galben – recital de muzică și poezie din lirica lui Radu Stanca susținut de clasa cda drd. Felix Burghelea, conf. univ. dr. Roxana Ardeleanu, conf. univ. dr. Petru-Silviu Văcărescu;

miercuri, 10 mai, ora 19.00, Muzeul Național de Artă, Sala Barocă: recital de lied românesc susținut de prof. Adina Covaci, prof. Georgiana Ciocan, prof. Marilena Chircă, prof. dr. Daniel Zah; la pian, lect. univ. dr. Silviana Ana Cîrdu, Sebastian Covaci;

joi, 11 mai, ora 19.00, Muzeul Național de Artă, Sala Barocă: recital cameral susținut de Ansamblul Academica Brass, cda conf. univ. dr. Sergiu Cârstea;

vineri, 12 mai, ora 10.00, online: conferința națională Măiestria în practica muzicii de cameră: perspective transdisciplinare – moderatori conf. univ. dr. habil. Mihai Popean și drd. Daniel Milencovici;

vineri, 12 mai, ora 18.00, librăria La Două Bufnițe: Muzică de cameră și poemicooltură – recital susținut de studenții specializării Artele spectacolului – Actorie în limba germană, coordonare artistică asist. univ. drd. Silvia Török; clasa conf. univ. dr. Matei Ioachimescu;

luni, 15 mai, ora 19.00, Mansarda Bastion a Muzeului Național al Banatului: Între sunet și cuvânt – recital cameral și monoloage susținute de clasele conf. univ. dr. Otilia Huzum, conf. univ. dr. Sorin Dogariu;

marți, 16 mai, de la ora 19.00, Mansarda Bastion a Muzeului Național al Banatului: Dansăm Brahms? – recital cameral susținut de lect. univ. dr. Dianna Vasiu, prof. dr. Elena Popa;

miercuri, 17 mai, ora 19.00, Sala Barocă a Muzeului Național de Artă: O seară de lied romantic – recital susținut de clasa de Lied lect. univ. dr.  Ioana Mia Iuga; la pian, lect. univ. dr. Aida Marc; invitate, sopranele Simona Negru și Ioana Mia Iuga;

joi, 18 mai, ora 19.00, sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru: Cântec de mai – recital cameral susținut de cda prof. univ. dr. habil. Marius Manyov – bas, Tabea Bebeşelea – flaut, an I, clasa  conf. univ. dr. Matei Ioachimescu, Rozalia Pataki – harpă (Filarmonica Oltenia, Craiova), lect. univ. dr. Marcela Sorina Costea – pian.

Mai multe informații, precum și programul complet al festivalului se găsesc la adresa https://ccmtuvt.weebly.com/research–cercetare.html.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.