EȘTI AICI:
Forumul EUROSFAT 2023 – „Uniunea Europeană și Noi orizonturi” ajunge la Timișoara

Forumul EUROSFAT 2023 – „Uniunea Europeană și Noi orizonturi” ajunge la Timișoara

EUROSFAT, cel mai mare forum de afaceri europene din România, ajunge anul acesta în premieră la Timișoara, în perioada 13-14 octombrie 2023, la Universitatea de Vest din Timișoara.

Forumul EUROSFAT este un eveniment marcant consacrat în ceea ce privește facilitarea unui dialog constructiv pe probleme europene cheie, reunind oficiali de nivel înalt din Parlamentul EuropeanComisia EuropeanăConsiliul European, precum și Consiliul Europei pentru o dezbatere constructivă cu reprezentanții societății civile din România, experți, cadre universitare și cetățeni. În fiecare an, forumul are, de asemenea, privilegiul de a primi patronajul Comisiei Europene, al Parlamentului European și al Consiliului UE.

Forumul a devenit, an de an, un model de succes în conectarea cetățenilor români cu agenda europeană, fiind o platformă de dezbateri între factorii de decizie de la nivel european, național și local, reprezentanți ai societății civile, jurnaliști, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai mediului academic. Europuls – Centrul de Expertiză Europeană consideră integrarea europeană o misiune esențială, propunându-și în fiecare an să inoveze modul în care aduce agenda europeană în România și abordând activ euroscepticismul.

În cadrul acestui eveniment, pentru prima dată de când a preluat șefia Agenției Europene pentru Muncă, diplomatul Cosmin Boiangiu va fi prezent pe teritoriul României pentru o dezbatere despre viitorul muncii. De asemenea, jurnaliști din Ucraina vor desfășura în cadrul Forumului EUROSFAT workshopuri de combatere a dezinformării cu studenții timișoreni. Pe lângă acestea, vor avea loc și dialoguri cu europarlamentari români, prin care participanții vor avea ocazia să afle mai multe despre ajutorul oferit de UE Ucrainei, despre sancțiunile în curs adresate Rusiei, precum și despre modul în care România ar putea juca un rol în reconstrucția Ucrainei. De asemenea, vor fi abordate și provocările studenților în acest An European al Competențelor, participanții având ocazia să-și dezvolte competențele printr-o simulare de negocieri.

Timișoara este primul oraș care transformă dimensiunea locală a Forumului EUROSFAT în realitate. În introducerea Forumului, vom sublinia importanța promovării valorilor europene în fața valului de euroscepticism care traversează întregul continent european și care în România reprezintă din ce în ce mai mult un pericol.

Sesiunile din programul Forumului EUROSFAT la Timișoara sunt următoarele:

Vineri, 13 octombrie 2023:

Anul European al Competențelor – Cum răspundem nevoilor pieței muncii?

Workshop: Atelier de negociere. Cum funcționează instituțiile europene?

Cum combatem dezinformarea? Tips and tricks

 Sâmbătă, 14 octombrie 2023:

Cunoaște-ți decidentul!

Storytelling cu jurnaliști ucraineni: Dialog în vreme de război

Agenda detaliată a evenimentului, precum și formularul de înscriere, sunt disponibile AICI. Vă invităm să vă înscrieți pentru a vă consolida cunoștințele despre politicile europene care ne influențează în mod direct!

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.