EȘTI AICI:
Gala Premiilor UVT, ediția a VII-a

Gala Premiilor UVT, ediția a VII-a

Comunitatea Universității de Vest din Timișoara este preocupată constant de extinderea proiectelor de dezvoltare științifică și profesională, de recunoașterea meritelor și performanțelor membrilor, care, prin activitatea depusă, contribuie în mod esențial la creșterea prestigiului său academic și la realizarea misiunii UVT.

În acest spirit, am instituit o frumoasă tradiție, încurajați și de parteneriatele publice oferite de către companiile și instituțiile de prestigiu din mediul economic și administrativ al regiunii, o tradiție ce își propune premierea excelenței.

Astfel, în cadrul unui nou eveniment anual dedicat știinţelor, artelor și sportului, desfăşurat în Aula Magna „Ioan Curea” a UVT, a avut loc a șaptea ediţie a Galei Premiilor UVT, în cadrul căreia membri ai comunității academice şi ai comunităţii timişorene au fost premiați pentru activitatea lor.

Contextul pandemic actual ne-a obligat la o adaptare a acestei ediții și la organizarea unui eveniment prezentat live, transmis LIVE pe pagina de Facebook a UVT.  Am surprins câteva dintre cele mai importante momente ale Galei în imagini, întregul eveniment regăsindu-se și în format video.

Se cuvine să transmitem mulțumiri partenerilor instituționali, alături de care a fost posibilă organizarea în bune condiții a acestei ediții a Galei. Mulțumim: FLEX, ATOS, Unicredit Bank, Hamilton Central Europe, Nokia România, HELLA, TECH MAHINDRA, MARSH și Consiliul Județean Timiș în calitate de partener instituțional.

Premiile acordate reflectă rezultatele deosebite obţinute de membrii comunităţii academice a UVT pe tărâmul știinţelor, artelor și sportului, precum și serviciile aduse universităţii de alte persoane sau instituţii. În cadrul galei au fost decernate zece premii care poartă denumirea unor personalităţi ce au marcat istoria universităţii, contribuind la dezvoltarea culturii academice în partea de vest a ţării, dintre care șase premii pentru diferite domenii ale știinţelor, artelor și sportului, două premii pentru contribuţia la implementarea politicilor Universităţii de Vest din Timișoara și două premii pentru contribuţia la creșterea prestigiului UVT în plan naţional şi internațional.

Laureații acestor premii sunt:

  • Premiul „Mircea ZĂGĂNESCU” pentru Știinţele Naturii: Prof. univ. dr. Gabriela Vlase
  • Premiul „Mihail GHERMĂNESCU” pentru Matematică și Informatică: Prof. univ. dr. Bogdan Sasu
  • Premiul „Gabriela COLŢESCU” pentru Ştiinţe Sociale și Politice: Prof. univ. dr. Delia Vȋrgă
  • Premiul „Dumitru MAREŞ” pentru Drept și Ştiinţe Economice: Conf. univ. dr. Lucian Bojin
  • Premiul „Eugen TODORAN” pentru Ştiinţe Umaniste: Lect. univ. dr. Adrian Briciu
  • Premiul „Aurel Breilean” pentru Arte și Sport: Conf. univ. dr. Valentina Ștefănescu
  • Premiul „Studentul Anului”: Drd. Armand Voinov
  • Premiul „Ioan CUREA” pentru Activitatea desfășurată în UVT: Dl. Bogdan Aldea
  • Premiul „Sever BOCU” pentru Implicare Civică şi Socială: Direcția de Sănătate Publică Timiș
  • Premiul „Alumnus”: Dl. Cristian Rudic (Manager, Opera Națională din Timișoara)

Ca în fiecare an, atmosfera de gală a fost întreținută de momentele muzicale oferite de cadrele didactice și studenții Facultății de Muzică și Teatru a UVT, momente care au constat în interpretări ale lui Franz Schubert („Trio pentru vioară, violă și violoncel în și bemol major, D. 471” susținut de Inga Godea – vioară, Maria Ghiga – violă, Andreea Petrila – violoncel, clasa conf. univ. dr. Cristian Andriș), Paul Abraham („Ce bine este seara să  hoinăresti în doi” din opereta „Bal la Savoy”, susținut de Denisa Bădăi – canto master II și Denis Matei – canto master I, „Toujours l’amour” din aceeași operetă, susținut de Clarisa Gherghe – canto anul III și Iosia Balteș – canto master I), Paul J. SMITH și Leigh Harline („Albă ca Zăpada și cei 7 pitici – I’m wishing-One song, susținut de Korina Trocea și Teodor Caus), precum și Elton John („Regele leu – Can you feel the love tonight”, susținut de Anastasia Dragoi și Teodor Caus).

Prin acordarea premiilor, în cadrul acestui spectacol de Gală, care cuprinde pe lângă momentele decernării efective și momente artistice speciale, comunitatea academică din UVT aduce recunoaștere oamenilor valoroși din comunitate și îi încurajează pe toți cei pentru care inovarea însemnă plus-valoare atât comunitară, cât și personală să persevereze în drumul lor spre excelență. 

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.