EȘTI AICI:
IMAGINE.SUNET.’89. Locuri de memorie ale Revoluției

IMAGINE.SUNET.’89. Locuri de memorie ale Revoluției

La 33 de ani de la Revoluție, proiectul cultural-educativ IMAGINE.SUNET.’89. Locuri de memorie ale Revoluției,  își propune și la ediția a 3-a să păstreze vie memoria acestui important moment din istoria recentă a României.

Elevii și studenții din Timișoara și Jimbolia au participat în perioada 7 – 14 decembrie 2022 la o serie de evenimente educative din sfera artelor vizuale, expoziții de fotografie, proiecții de filme documentare și conferințe pe tema Revoluției, workshop de fotografie analogică precum și un program de mediere culturală.

Imagine.Sunet.’89 nu își dorește să politizeze istoria recentă și nici nu este un „revelator” de adevăruri precum soluția folosită în tehnica developării filmului fotografic astfel, în prima zi elevi și studenți ai instituțiilor de învățământ partenere au vizionat filmul documentar 1989. Jurnalul unei Revoluții (2020) regizat de Carmen Lidia Vidu. „Pornim de la confesiunile și imaginile din arhiva personală a actorilor TNB și ajungem la protagoniști așa cum sunt ei azi, după trei decenii. România a împlinit 30 de ani de la Revoluția din ’89. Cu această ocazie ne întrebăm: cum ne raportăm la istorie? Unde sunt poveștile așa numiților „oameni obișnuiți”, care se dovedesc adesea ca fiind mai degrabă extraordinari? Unde sunt amintirile personale, subiective care alcătuiesc textura fină a unei vieți, fie ea mai bine sau mai puțin bine trăită? Proiectul “1989. Jurnalul unei Revoluții” se bazează pe interviuri cu actorii ale căror opinii nefiltrate, fie ele personale, civice sau sociale sunt mixate pentru a oferi „fotografia mai mare” a unui eveniment istoric…” Carmen Lidia Vidu

Seara studenții și o parte din elevii instituțiilor de învățământ partenere au participat în Galeria Mansarda a Facultății de Arte și Design la vernisajul a două expoziții de fotografie documentară. Expoziția „Click ’89” aparținând artistului vizual Gabi Stamate (1958-2020) – lucrări din colecția Mihai Zgondoiu, prezintă o serie de fotografii documentare realizate de autor în ziua de 21 decembrie 1989 în București (zona Bulevard Magheru).  Lucrările au mai fost expuse la galeria Calina Kunstahalle Bega și în 2011 la ALERT studio. În cadrul expoziției Remains of the Day / Rămășițele zilei (Curator: Cătălin Burcea – WHITE CODE) când a vorbit despre aceste fotografii, autorul a precizat „În decembrie1989, pe când aveam cea mai frumoasă dintre vârste, am avut șansa extraordinară de a mă afla în mijlocul evenimentelor. Pe 21, ziua Revoluției bucureștene, m-am alăturat primelor grupuri de protest și, cu ajutorul unui aparat Zenith, am realizat o suită de fotografii pe Bulevardul Magheru, între blocul Scala și Piața Romană. Azi, după 22 de ani, sentimentul acela incredibil de teamă și euforie a rămas intact în memoria mea și nu a fost egalat de nimic. Expoziția de azi este amintirea acelei zile formidabile. Dedic acest eveniment memoriei mamei mele.” Gabi Stamate.

A doua expoziție Linea Roja a aparținut lui Carlos Permuy – fotograf documentar Spania. Născut în Menorca, Spania, în anul 1972, a studiat fotografia documentară la Saint Martin Central University of Arts, London și ulterior a absolvit un Master în New Documentary Photography at Barcelona School of Arts and Design. Este fotograf și trainer de fotografie documentară la Sony Spain. Expoziția Linea Roja inițiază un dialog vizual complementar cu fotografiile lui Gabi Stamate, și împreună reușesc să formeze tânărului public o imagine mai bine conturată asupra perioadei comuniste și a Revoluției din decembrie 1989. Pentru consolidarea informațiilor participanților, în data de 9 decembrie Dr. Claudia Bucsai, a coordonat o mediere culturală iar artistul fotograf Benjamin Bledea a susținut câteva workshop-uri de fotografie analogică. 

Evenimentele vizuale au fost foarte bine completate de conferințele Demonul Istoriei și camera politică în timpul Revoluției susținută de Lector Univ. Dr. Florin Oprescu de la Institutul de Romanistică din cadrul Universității din Viena și Libertate. Documentarea fotografică a Revoluției din decembrie 1989 susținută de Drd. Ciprian Hord fotograf documentar. 

În 9 decembrie elevii din Jimbolia au vizionat filmele documentare 1989.Jurnalul unei Revoluții regizoare Carmen Lidia Vidu și Nostalgia Dictaturii (2019) în regia lui Marius Theoder Barna. După numai trei decenii de la prăbușirea sistemului comunist, în aproape toate țările europene din blocul comunist, nostalgia după fostul regim a ajuns la proporții de neimaginat. Documentarul nu se limitează doar la prezentarea acestui veritabil sindrom al „dorului de dictatură” ci, în paralel cu opiniile și motivațiile cetățenilor obișnuiți, trăitori în spațiul fost comunist, avansează explicații ale cercetătorilor din diverse domenii, sociologi, psihologi, politologi, etologi, referitoare la motivațiile intime ale unui asemenea sentiment paradoxal. 

Proiectul cultural s-a desfășurat în parteneriat cu Facultatea de Arte și Design (Prof. Univ. Dr. Camil Mihăescu – Decan, Lect. Univ. Dr. Mădălin Mărienuț – manager proiect), Liceul de Arte Plastice din Timișoara (Prof. Dana Miclăuș-Mercea – Director), Liceul Tehnologic Jimbolia (Prof. Adrian Petruț- Director) și al Fundației Via Rumania Cultura (Președinte Jose-Miguel Vinals).

Curator: Conf. Univ. Dr. Ion Gherman

Fotografii evenimente: Callista Birta, Benjamin Bledea, Tamas Borza, Dennis Trifan.

Proiectul a fost finanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul TimCultura 2022.

Lector univ. dr. Mădălin Mărienuț

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.