EȘTI AICI:
O nouă premieră națională: aplicația „eLearning UVT”

O nouă premieră națională: aplicația „eLearning UVT”

Chiar în prima săptămână a noului an universitar 2021-2022, UVT a lansat, în premieră națională pentru rețeaua universitară românească, aplicația Moodle personalizată „eLearning UVT” pentru mobile configurate cu Android sau iOS, un instrument de facilitare  pentru activitățile de învățământ online, organizate de către Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).

Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, apreciază: „Ca universitate aflată în primul eșalon al celor mai avansate instituții ale cunoașterii și inovării din România, ne adaptăm în mod flexibil la desele schimbări tehnologice și susținem prin noi inovații extinderea educației online la standarde înalte. De astăzi, descărcarea aplicației „eLearning UVT” este disponibilă în GooglePlay și AppStore, o premieră pentru spațiul universitar românesc. La UVT, instrumentele de educație online se află la dispoziția tuturor utilizatorilor ce fac parte din comunitatea noastră universitară, acum și de pe dispozitivele mobile.

Aplicația „eLearning UVT” permite accesul de pe dispozitive mobile la platforma oficială de educație online pentru predare-învățare-evaluare a Universității de Vest din Timișoara, care vine în sprijinul studenţilor actuali, dar și a cadrelor universitare, ca o interfaţă de comunicare între aceștia,  un instrument suplimentar în tehnologia e-learning utilizată deja în universitate.

Aplicația se găsește în magazinele online GooglePlay și AppStore, destinate utilizatorilor de mobile cu sisteme Android sau iOS, sub denumirea generică „eLearning UVT” și descrierea „Aplicație Oficială a Universității de Vest din Timișoara”. Dimensiunea redusă și stabilitatea cu care rulează aplicația conduc la o experiență de instalare și descărcare foarte bună, în mod instantaneu. Autentificarea în cadrul platformei „eLearning UVT” se realizează prin utilizarea credențialelor contului instituțional de e-mail pe care îl deține fiecare student sau cadru universitar din UVT. Informații suplimentare se găsesc AICI.

UVT

Fulbright Day@WUT 2024

V-ați gândit vreodată cum ar fi să studiați sau să vă desfășurați cercetarea în SUA? Acum, puteți afla mai multe despre această posibilitate, participând la

Mai multe »

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.