EȘTI AICI:
Parteneriat de succes pentru extinderea infrastructurii universitare timișorene

Parteneriat de succes pentru extinderea infrastructurii universitare timișorene

Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara este implicată permanent în procesul de dezvoltare a unui cadru funcțional și util pentru activitatea universitară.

În acest context, a avut loc evenimentul de prezentare a proiectului ajuns în etapă finală: „Reabilitarea și extinderea  spațiilor de învățământ în vederea creșterii relevanței învățământului universitar socio economic”, ocazie cu care a fost inaugurat noul sediu ce a fost edificat în cadrul proiectului derulat de UVT alături de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitatea sa de Organism Intermediar pentru  Programul Operaţional Regional în Regiunea Vest (OI POR pentru Regiunea Vest). Evenimentul de inaugurare a spațiului de pe strada Paris nr. 1 a avut loc vineri – 29 septembrie 2023, ora 15.

La eveniment a participat rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea. Au fost prezenți și reprezentanți ai Comisiei Europene, directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim, alți reprezentanți ai instituțiilor partenere, studenți și cadre didactice.