EȘTI AICI:
Planetariul Facultății de Fizică de la UVT, primul care a fost înființat în România, înscris în rețeaua internațională

Planetariul Facultății de Fizică de la UVT, primul care a fost înființat în România, înscris în rețeaua internațională

Primul planetariu din România a fost adus de la firma Zeiss și instalat la Universitatea de Vest din Timișoara în 1964, de către profesorul si rectorul Ioan Curea. La acel moment, dotarea a costat 200.000 de lei, sumă acoperită din buget public, de către Ministerul Educației.

Acum, planetariul UVT se află în grija Facultății de Fizică, aceasta realizând înscrierea pentru prima dată a acestui planetariu în baza de date internațională a planetariilor.

Dotările planetariului sunt utilizate în regim gratuit pentru elevi și studenți, oferind 24 de locuri, proiectorul original fiind de tip Zeiss ZKP-1. Planetariul poate servi cu succes pentru instruirea elevilor și studenților în domeniul Astronomiei, după perioada pandemică acesta deschizându-se pentru public, începând cu 2 noiembrie 2022. De atunci și până în prezent, numărul de vizitatori elevi ai planetariului a trecut de 5000, fiind înregistrate aproximativ 200 de vizite, fiecare cu 24 până la 40 de elevi, toate în regim gratuit.

Importanța înscrierii planetariului timișorean în baza de date internațională a planetariilor face referire la deschiderea oportunităților pentru viitoare programe comune de pregătire, alături de partenerii internaționali din rețea. Faptul că nu sunt multe planetarii în lume care să fie supervizate de facultăți de profil și care să fie oferite gratuit, în regim de vizitare, la dispoziția elevilor si studenților, amplifică atractivitatea acestui obiectiv.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Așa cum o dovedește experiența de utilizare a planetariului pentru cursul de Astronomie și Astrofizică, această dotare susține programele de popularizare a științei, iar legătura internațională cu alte planetarii care funcționează prin supervizarea universitară dezvoltă noi premise pentru participarea studenților la studiile internaționale de astrofizică. De asemenea, sunt vizate schimburile de date și schimburile de programe, chiar realizarea de conferințe internaționale gazduite de UVT, prin fructificarea existenței planetariului.”

INFO: coordonator activitate planetariu: Florin Secoșan (florin.secosan@gmail.com)

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.