EȘTI AICI:
Prelegere Fulbright organizată la CSAM pentru doctoranzii SDSU

Prelegere Fulbright organizată la CSAM pentru doctoranzii SDSU

În data de 14 mai 2025, prof. Eric Fretz, Lector Fulbright în cadrul programului masteral de Studii Americane al Universității de Vest din Timișoara (2024–2025), a susținut prelegerea “Crafting a Career in Higher Education through Interdisciplinarity, Experiential Education and Improvisation.” Aceasta a fost organizată prin colaborarea dintre Școala Doctorală de Științe Umaniste  (coordonată de prof. univ. dr. habil. Loredana Pungă) și Centrul de Studii Americane (reprezentat de lect. univ. dr. Gabriela Tucan), în cadrul activităților dedicate formării continue a tinerilor cercetători.

Prelegerea a abordat teme esențiale pentru dezvoltarea unei cariere în învățământul superior: definirea scopului în predarea la nivel universitar, identificarea publicului țintă în actul didactic, rolul gândirii interdisciplinare și al învățării experiențiale în procesul educațional, capacitatea de a adapta structura cursurilor și de a improviza, pentru a răspunde nevoilor actuale ale studenților și ale propriului parcurs profesional.

Evenimentul s-a adresat doctoranzilor din cadrul Școlii Doctorale de Științe Umaniste, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, UVT. Participanții, cercetători în domenii precum literatură, traductologie și studii culturale, și-au prezentat proiectele doctorale, precum și impactul anticipat al cercetării lor. Mulți dintre aceștia au deja experiență în predarea universitară, iar discuțiile și recomandările oferite de prof. Fretz s-au dovedit deosebit de relevante pentru consolidarea competențelor pedagogice.

UVT

Profesorul Joseph H.H. Weiler, membru al Academiei Americane de Arte și Științe, devine Doctor Honoris Causa UVT și participă la conferința de lansare a traducerii în limba română a cărții „Mai este Europa creștină? Apariția statului confesional secular”

În data de 1 decembrie 2025, Profesorul Joseph H.H. Weiler, unul dintre cei mai importanți juriști contemporani din domeniul dreptului internațional, al dreptului Uniunii Europene și al dreptului constituțional

Mai multe »