EȘTI AICI:
Premieră pe piața editorială din România, „Dicționarul romanului central-european din secolul XX” se lansează la UVT

Premieră pe piața editorială din România, „Dicționarul romanului central-european din secolul XX” se lansează la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește vineri, 13 ianuarie, evenimentul de lansare a volumului „Dicționarul romanului central-european din secolul XX”, coordonat de îndrăgita scriitoare Adriana Babeți.

O premieră pe piața editorială din România, „Dicționarul romanului central-european din secolul XX” este un repertoar care introduce publicul într-o serie de literaturi ce îi sunt destul de puţin cunoscute. Lista celor 256 de romane selectate include titluri și nume celebre – cum ar fi cele ale scriitorilor recompensați cu Premiul Nobel –, dar și altele neștiute sau trecute în uitare (deşi aproape toate romanele prezentate au fost traduse în limbi de circulaţie, iar multe au fost ecranizate). Romane interzise, romane cenzurate, romane exilate, romane clandestine, romane „de sertar”, romane amânate, romane neterminate, romane postume – toate aceste categorii se regăsesc din plin în dicționar, care îi poate ghida pe criticii literari, pe scriitori și pe toți cei pasionați de literatură pe teritoriul atât de imprevizibil al literaturii central europene.

Printre participanții la eveniment se vor număra personalități ale lumii literare, precum Graţiela Benga, Daciana Branea, Dorian Branea, Alexandru Budac, Laura Cheie, Afrodita Cionchin, Simona Constantinovici, Gabriela Glăvan, Ilinca Ilian, Gabriel Kohn, Marius Lazurca, Mircea Mihăieş, Alexandru Oraviţan, Dana Percec, Vasile Popovici, Radu Pavel Gheo, Roxana Rogobete, Dumitru Tucan, Cornel Ungureanu, Ciprian Vălcan, Smaranda Vultur.

Dialogul va fi moderat de Adriana Babeți.

Accesul în Amfiteatrul A01 se va face în limita locurilor disponibile.


Adriana Babeți predă literatură comparată la UVT, este profesor asociat la Universitatea din București și redactor la revista Orizont din Timișoara. Împreună cu Delia Șepețean-Vasiliu a îngrijit volumele Pentru o teorie a textului. Antologie „Tel Quel” (1980) și Roland Barthes – „Romanul scriiturii” (1987). A coordonat, împreună cu Cornel Ungureanu, antologiile „Europa Centrală. Nevroze, dileme, utopii” (Polirom, 1997) și „Europa Centrală. Memorie, paradis, apocalipsă” (Polirom, 1998). S-a ocupat de asemenea de traducerea și selecția antologiei „Barbey d’Aurevilly, Dandysmul” (Polirom, ed. I, 1995; ed. a II-a revăzută și adăugită, 2013). A publicat volumele: „Femeia în roșu” (împreună cu Mircea Mihăieș și Mircea Nedelciu; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru roman), „Bătăliile pierdute. Dimitrie Cantemir, strategii de lectură” (1997; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică și istorie literară), „Dilemele Europei Centrale” (1998), „Arahne și pânza” (2002), „Dandysmul. O istorie” (Polirom, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică și istorie literară, Premiul Asociației de Literatură Comparată și Generală din România), „Ultimul sufleu la Paris. 69 de rețete culinare” (Polirom, 2006), „Le Banat: Un Eldorado aux confins” (coord., Cultures d’Europe Centrale, CIRCE, Université de Paris IV – Sorbonne, 2007), „Prozac. 101 pastile pentru bucurie” (Polirom, 2009), „Amazoanele. O poveste” (Polirom, 2013; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru eseu, critică și istorie literară; Premiul „Cartea anului 2013” acordat de revista România literară; Premiul revistei Observator cultural, secțiunea „Critică literară/Istorie literară/Teorie literară”; Premiul „Cea mai bună carte a anului”, secțiunea Nonficțiune, în cadrul Galei Industriei de Carte din România, ediția 2014), „Prozac 2. 90 de pastile împotriva tristeții” (2014).
În 2017, Adriana Babeți a primit Marele Premiu al Asociației de Literatură Comparată și Generală din România pentru întreaga activitate și pentru cel mai bun studiu de comparatistică din ultimii 20 de ani. Are Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler (2010) și este Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (2022).

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.