EȘTI AICI:
Prof. emerit Vlad Constantinesco, membru de onoare al comunității UVT

Prof. emerit Vlad Constantinesco, membru de onoare al comunității UVT

Una dintre preocupările Universității de Vest din Timișoara, ca universitate comprehensivă, este să își apropie valorile incontestabile ale diverselor domenii de excelență, conștientizând că universitățile sunt în prezent instituții care pot să servească drept catalizatori sociali. Asumându-și rolul cu care a fost învestită de fondatorii săi, anume de principal centru de cunoaștere în regiunea de vest a țării, de promotor al culturii, dar și rolul de pilon de sprijin al societății, Universitatea de Vest din Timișoara, încearcă constant să ofere binemeritata recunoaștere unor nume importante din lumea științifică, culturală, artistică, economică, socială sau politică și să aducă în prim plan modelele adevărate pentru generațiile tinere.

Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara are deosebitul privilegiu de a-l invita să i se alăture pe reputatul profesor emerit Vlad Constantinesco, unul dintre cei mai importanți juriști de origine română din Europa.

Profesor al Facultății de Drept a Universității din Strasbourg (Franța), fost Decan al Facultății Internaționale de Drept Comparat din Strasbourg, profesor la Collège d’Europe (Bruges, Belgia), co-director al Centrului de Studii Internaționale și Europene de la Universitatea din Strasbourg, membru al Consiliului Național al Universităților din Franța, Doctor Honoris Causa al Universității din București, al Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, al Universității din Fribourg (Elveția) și al Universității din Lisabona (Portugalia), ca să enumerăm doar o parte dintre pozițiile ocupate și distincțiile obținute, profesorul Vlad Constantinesco are o carieră academică strălucită și se bucură de un renume de necontestat în plan european.

La propunerea Facultății de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara va decerna titlul de Doctor Honoris Causa domnului Vlad Constantinesco, în cadrul unei ceremonii speciale careva avea loc miercuri, 17 aprilie 2024, în Amfiteatrul A01 al UVT.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.