EȘTI AICI:
Seara Colindelor la Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie

Seara Colindelor la Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie

Seara Colindelor, organizată de Asociația Studenților Geografi din Timișoara (GEOTIM) și Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie, a fost un eveniment care a reunit studenți, profesori și invitați într-un cadru festiv, marcat de colinde și de spiritul sărbătorilor de iarnă. Momentul apariției lui Moș Crăciun a completat programul serii și a adus un plus de entuziasm, în special pentru cei mici.

În cadrul evenimentului a avut loc și proiectul caritabil „GEOTIM Împarte Zâmbete”, organizat anual de Asociația GEOTIM. Scopul proiectului a fost strângerea de fonduri, alimente și cadouri pentru persoanele aflate în dificultate, iar în acest an inițiativa s-a extins către comunități din satele Munților Apuseni și din Maramureș. Cu sprijinul Băncii de Alimente din Timișoara, al voluntarilor și al donatorilor, proiectul a reușit să ofere ajutor și spriji celor care au avut nevoie, consolidând totodată dimensiunea socială a evenimentului.

Newsletter UVT

Retreat filosofic la Gărâna

În perioada 27- 31 mai, profesorii și studenții de la programul de Filosofie din cadrul Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie au participat la

Mai multe »