EȘTI AICI:
Seria de webinare de dezvoltare personală propuse de UVT pentru elevi continuă cu tematica – „Cum ne influențează convingerile personale în procesul de luare a deciziilor?”

Seria de webinare de dezvoltare personală propuse de UVT pentru elevi continuă cu tematica – „Cum ne influențează convingerile personale în procesul de luare a deciziilor?”

Echipa Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara invită elevii din întreaga țară la un nou webinar dedicat dezvoltării personale și profesionale.

De data aceasta vom pune accent pe convingerile personale și modul în care acestea contribuie la luarea deciziilor din viața de zi cu zi. Astfel, webinarul se intitulează: „Cum ne influențează convingerile personale în procesul de luare a deciziilor?”.

Convingerile reprezintă acele „adevăruri absolute”, acele puncte de reper după care ne ghidăm întregul comportament, fiind, totodată, aspectele la care apelăm atât conștient, cât și inconștient, atunci când luăm o decizie. 

Decizia, la rândul ei, presupune o alegere a unui mod operațional de rezolvare a unei situații sau probleme dintre mai multe alternative existente. 

Prin acest webinar urmărim să facilităm înțelegerea noțiunilor de „convingere” și „decizie”, propunându-ne să răspundem următoarelor întrebări:

  1. Ce reprezintă convingerile și de câte tipuri sunt acestea?
  2. Ce presupune luarea unei decizii și care sunt etapele acesteia?
  3. Care este legătura dintre convingeri și procesul decizional?

Tematica abordată de acest eveniment preîntâmpină webinarul de luna viitoare – „Preferințele profesionale și dezvoltarea carierei”, aspectele referitoare la procesul decizional fiind cu atât mai importante cu cât la finalul studiilor liceale fiecare dintre voi va trebui să ia o decizie importantă cu privire la continuarea studiilor și traseul de carieră pe care îl veți urma. Alegerea viitoarei profesii poate fi una dificilă, dar având în bagajul vostru de cunoștințe informații despre felul în care funcționează, procedural, procesul decizional, și felul în care este aceasta influențat de convingerile personale, vă va putea ajuta în a lua o decizie asumată și informată. 

Webinarul „Cum ne influențează convingerile personale în procesul de luare a deciziilor?” se va desfășura joi, 18 februarie, ora 16:00, pe platfoma Zoom, iar înscrierea se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR.

Înscrierile se pot face până în data de 17 februarie, ora 23:59, iar informațiile privind datele de conectare la webinar, vor fi trimise în prima parte a zilei de 18 februarie, prin intermediul unui e-mail. 

Pentru următoarele webinare din seria dezvoltării personale și profesionale a elevilor, echipa CCOC-UVT propune teme precum:

  • Preferințele profesionale și dezvoltarea carierei
  • Managementul învățării

Webinarele din acest program se vor desfășura lunar, iar temele abordate în cadrul acestora au o succesiune logică și coerentă necesară unei integrări optime a informațiilor prezentate. Astfel, echipa CCOC-UVT își propune să ofere elevilor un sprijin în procesul de cunoaștere personală, de valorificare a resurselor personale, dar și de înțelegere a parcursului educațional.

Totodată, UVT dorește să ajute elevii să gestioneze cu succes procesul de învățare, examenul de bacalaureat, examenul de admitere la programul de studii dorit și să aleagă responsabil și informat traseul viitor al studiilor, al carierei.

Astfel, UVT propune elevilor un program complex de formare. Pe lângă webinarele dedicate dezvoltării personale a acestora, s-a inițiat și un program de pregătire pentru examenul de bacalaureat, online, pentru fiecare disciplină (mai multe detalii AICI), dar și o serie de concursuri dedicate elevilor (mai multe detalii AICI) , în toate domeniile de studii ale UVT.

De asemenea, UVT pune la dispoziția elevilor platforma YTM, prin care aceștia pot parcurge în mod gratuit teste de orientare psihovocațională, cu scopul de a-i sprijini în procesul de alegere a viitorului traseu educațional. După parcurgerea acestor teste, orice elev poate solicita o ședință de consiliere cu unul dintre consilierii CCOC-UVT, printr-un e-mail la adresa ccoc@e-uvt.ro. Mai multe detalii AICI.

La toate evenimentele și activitățile propuse de UVT participarea elevilor este gratuită!

Parteneri ai acestor evenimente: Consiliul Național al Elevilor, Consiliul Județean al Elevilor Timiș.

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.