EȘTI AICI:
Smart Diaspora 2023 – Apel pentru propuneri de workshop-uri exploratorii

Smart Diaspora 2023 – Apel pentru propuneri de workshop-uri exploratorii

Conferința ”Smart diaspora – diaspora în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat. Diaspora și prietenii ei” își propune să creeze un spațiu al dialogului și al colaborării între cercetători români, indiferent de locul unde trăiesc și lucrează, continuând seria întâlnirilor comunității științifice românești din țară și străinătate începută în anul 2008.

Între 10 și 13 aprilie 2023, o nouă ediție va fi organizată la Timișoara, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și egida Guvernului României, Ministerului Educației și Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, de Alianța Timișoara Universitară (ATU), UEFISCDI cu participarea Academiei Române.

În cadrul conferinței sunt prevăzute o serie de workshop-uri exploratorii ce au ca scop crearea mediului propice inițierii de colaborări științifice între cercetători români și cei din diasporă, în vederea abordării și promovării unor direcții noi de cercetare și implicarea studenților, doctoranzilor și tinerilor cercetători în activități științifice de actualitate pe plan internațional.

Până pe data de 16 ianuarie 2023 pot fi depuse expresiile de interes pentru workshop-uri exploratorii, de către reprezentanții comunității academice și științifice.  Propunerea trebuie să se încadreze în una dintre tematicile principale:

  • știința la frontiera cunoașterii;
  • frontieră tehnologică și inovare;
  • provocarea digitalului;
  • sustenabilitate, securitate și reziliență pentru cetățeni și comunități;
  • antreprenoriat (social, tehnologic, cultural);
  • știința cu toți și pentru toți în societate și pentru societate;
  • sectorul neguvernamental – provocări de cercetare.

Propunerile de workshop-uri, în formatul disponibil aici, se transmit la adresa: diaspora2023@uefiscdi.ro. O trecere în revistă a workshop-urilor organizate în cadrul edițiilor anterioare este disponibilă la adresa: https://www.diaspora-stiintifica.ro/editii-anterioare.html

UVT utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru.

Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a UVT cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrareadatelor cu caracter personal si pentru a citi si intelee continutul Politicii Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.