Noua serie de evenimente Culturile lumii la UVT. Evoluăm împreună! a focalizat la a doua ediție Spațiul sud-american. Desfășurată în perioada 10-12 noiembrie 2025, sub patronajul rectorului Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen-Gabriel Pirtea, și în colaborare cu reprezentanțe diplomatice și culturale din Timișoara, precum și de la nivel central, a fost o ocazie excelentă pentru a vedea cum se manifestă unitatea în diversitate, pentru a înțelege modul în care țări romanice extra-europene se manifestă. Promovarea unor orizonturi culturale deosebite și remarcabile și susținerea contactelor educaționale și culturale cu un spațiu geografic aparte, polifațetat, America de Sud a venit în pelungirea misiunii educaționale braziliene desfășurate la început de an universitar.
În mesajul transmis de către rectorul Universității de Vest din Timișoara la deschiderea complexei manifestări, prof. univ. dr. Marilen-Gabriel Pirtea a evidențiat însemnătatea proiectului, în ansamblul său: „Culturile lumii la UVT. Evoluăm împreună! este un program ce promite să adâncească legăturile noastre și să sublinieze importanța diplomației academice și culturale în contextul global actual. Astăzi, mai mult ca oricând, în contextul provocărilor globale cu care ne confruntăm – de la crize economice și politice, la schimbările climatice și migrarea umană – înțelegerea culturilor lumii devine nu doar un demers academic, ci și un instrument de diplomație preventivă și constructivă. Și, pentru că Universitatea de Vest din Timișoara este o instituție dedicată nu doar educației, ci și dezvoltării unei gândiri deschise, incluzive și globale, suntem mândri să găzduim acest eveniment. Într-o lume fragmentată de crize, diplomația culturală reprezintă una dintre cele mai subtile, dar și cele mai durabile forme de dialog. Ea nu se exprimă prin tratate, ci prin gesturi de cunoaștere; nu prin impunere, ci prin recunoaștere. În acest sens, mediul academic joacă un rol privilegiat: el oferă limbajul comun al rațiunii, al cercetării și al respectului pentru diversitate.”
Bucurându-se de prezența reprezentaților consulatelor onorifice la Timișoara a trei țări sud-americane ale spațiului hispanic, manifestarea și-a vădit certa amprentă de diplomație culturală, pe care în alocuțiunile lor au evidențiat-o toți consulii prezenți la manifestări. Astfel, domnul Segundo Rufino Delgado Montenegro (Peru), domnul Cristian Florin Crișan (Columbia) și domnul Adrian Bădescu (Mexic) – care este, totodată, președintele Grupului Partenerilor Strategici (GPS) al UVT – au reliefat oportunitățile diplomatice, culturale, educaționale pe care le oferă noul program marca UVT și și-au exprimat disponibilitatea de a susține acest parteneriat prin acțiuni concertate de dezvoltare a colaborărilor dintre Universitatea de Vest din Timișoara și statele pe care aceștia le reprezintă. Moderatoarea evenimentului de deschidere, Valy-Geta Ceia, prorector al UVT, a subliniat rolul major pe care în societatea actuală îl au acțiunile de acest fel, în care instituții academice, misiuni diplomatice și culturale, organizații profesionale și economice acționează concertat.
Vernisajul expoziției de pictură intitulate Sobre el sol, reunind lucrări în tehnici clasice sau novatoare realizate în specificul manifestării de către studenți ai Facultății de Arte și Design a UVT sub îndrumarea conf. univ. dr. Cristina Daju, fac dovada unei remarcabile stăpâniri a culorilor și luminii, prin tematica meridională, exotică, dar și istorică și cinematografică. Apreciate la scenă deschisă, lucrările vor rămâne pe simeze până la sfârșitul lunii decembrie.
Expoziția de carte Literatura Americii-Latine în traducerile românești din perioada comunistă: o incursiune cultural-politică, ce reunește volume și periodice din colecțiile bibliotecii, dar și din bibliotecile personale, aflată în atriumul Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”, a fost deschisă de către autoarea expoziției, conf. univ. dr. Ilinca Țăranu (Ilian), ce a dezvăluit, prin prisma traducerilor, avatarurile activității intelectuale în perioada comunistă, funcția multiplă a cărții în societate și rolurile pe care autorul, traducătorul, comanditarul și cumpărătorul și le asumă, involuntar sau instrumentalizat, în impulsionarea, propagarea sau receptarea unor mesaje, nu doar culturale, ci și social-politice. Expoziția a rămas deschisă publicului pe tot parcursul lunii noiembrie.
Produs al colaborării cu departamentele culturale ale ambasadelor Republicii Argentina, Republicii Chile și Republicii Peru din București, șirul manifestărilor a fost întregit, într-un alt registru, de ciclul de filme sud-americane, într-o selecție ce a propus spre vizionare publicului studențesc, academic, dar și oricărui pasionat de film, artă, de cultura hispanică sau doar iubitor de frumos. Astfel, succint descrise, Un mundo para Julius, coproducție peruviano-hispano-argentiniană inaugurează seara de film cu ecranizarea recentă și celebră a unui nu mai puțin faimos roman a scriitorului Alferedo Bryce Echenique, în care suprinde criza socientății aristocratice de la mijlocul secolului al XX-lea și ivirea civilizației moderne și capitaliste în Peru. La voz del huito, producție peruviană a anului 2022, la limita dintre documentar și film biografic, introduce în lumea misterelor societății ancestrale ale selvei impenetrabile, un univers multisenzorial și incitant. În Gaucho americano, o comedie uneori amară, Nicolás Molina (Chile) aruncă priviri romantice și frustre către aventura visului american, trăită de diferite generații de gauchos avântați în lumea aspră a statului Idaho. Date una vuelta en el aire (Chile, 2020), o comedie fantastică suprarealistă și de suspans, a deschis vizionarea de marți, fiind continuată de un ciclu de scurtmetraje de animație menite să ilustreze umorul, ridicolul, dar și tristețea vieții, toate sub semnătura lui Tomás Welss, reprezentantul unui nou val cinematografic în Chile. Adolfo Aristarain, monstru sacru al cinematografiei argentinene, maestru al narațiunii de tip nord-american, dar și al cinemaului cu tematică social-politică specifică Argentinei, a fost prezent prin filmul Roma (2004), o lucrare premiată la numeroase festivaluri de gen. Sondând limitele biografiei și ale autobiografiei, filmul beneficiază de prezența unor actori celebri precum Susú Pecoraro, Juan Diego Botto și – chipul protagonistului la senectute – José Sacristán. Continuând cu Pelicano (2019), a nu mai puțin celebrului Gustavo Letelier, este o ecranizare a unei opere teatrale contemporane, narând povestea unei mame ambițioase, Lucía, în timp ce filmul peruvian Rosa Chumbe explorează și el universul feminin al unei femei polițist. Ultima proiecție a fost Últimas imágenes del naufragio (1989), filmul argentinian al lui Eliseo Zubiela, cu recunoaștere în cadrul mai multe festivaluri internaționale de film a încheiat trei zile de evenimente dedicate spațiului sud-american.



















